Tristeţa

Iarăşi a pătruns tristeţea în inima mea. Am încercat să o alung cu înverşunare, dar nu doreşte să plece, oare de ce s-a legat de mine? Simt cum ceva mă apasă pe suflet, scăpasem de această senzaţie, dar m-am înşelat a fost doar un răgaz, nicăieri nu plecase nici tristeţa nici ceea ce-mi apasă sufletul. Fără ele nu aş mai fi eu, nu aş mai putea să scriu sau să înţeleg unele lucruri. Te rog tristeţe dacă rămâi cu mine, măcar să te ascunzi în umbra mea ca să nu te mai vadă şi alţii, dar oricum imaginea ta se reflectă în ochii mei. Buzele zâmbesc însă ochii îmi sunt trişti, e greu să ascunzi de toţi ceilalţi ceea ce te frământă, e greu să te ascunzi pe tine, să zâmbeşti când sufletul îţi plânge, să încerci să râzi atuncea când doreşti să plângi...