Moartea

Aş dori să ma închid în lumea mea şi să nu mai ies de acolo, să rămân prinsă pe veci în visele mele fiindcă doar în ele mai pot găsi fericirea şi dragostea. Totuşi este cineva care mă iubeşte mult, fiindcă ma lăsat să plec din braţele sale, moartea. Moartea este unica care mă iubeşte şi oricând mă mai poate primii în braţele sale, care sunt atât de străine şi totuşi cunoscute, atât de reci dar totuşi plăcute. Îţi mulţumesc că eşti devotată şi niciodată nu ai să mă minţi şi tot timpul ai să fii sinceră cu mine. Îţi mulţumesc că mai lăsat şi totuşi nu înţeleg de ce ai făcut-o. Poate acuma aş fii fost fericită alăturea de tine fiindcă nu simţeam suferinţă, nici dragoste, nici furie, nici regrete, durere, nimic, nimic, doar pe tine. Rece şi indiferentă faţă de unele nimicuri şi totuşi devotata în dragostea sa pentru tot ce e viu ce sulfă. Moartea e puntea de trecere de la suferinţă la dragoste si eliberare. Eliberarea de la acest trup păcătos lipsit uneori de unele sentimente fireşti ce au fost puse de natură în noi atunci când am fost concepuţi. Deci moartea e o salvare de la durere şi tot ce ne robeşte. O ador la nebunie şi doresc s-o simt aproape de mine cât de curand fiindcă nu mai găsesc nimic frumos în această lume, nimic care să mă mai ţina în viaţă.