Fluture Multicolor

Un copil cu o candelă în mână, disperat căuta în această lume dragostea. Dar nu o găsea. A auzit despre ea din carţi, de la alţii, însă ea parcă doar acolo putea să mai fie găsită. A găsit durere, dezamâgire, singurătate. Tristeţea se citea în ochii lui mici în care se mai reflecta lumina ce pâlpâia de la candelă. Adormise, asemenea unui motănel, se făcuse ghem, de parcă dorea să se protejeze de frigul şi indiferenţa acestei lumi. A început să viseze că dragostea e asemenea unui fluture multicolor care încearcă să coloreze viaţa cu cele mai frumoase stări şi trăiri, cu cele mai vii şi calde culori. Alerga după fluturele multicolor ca să-l prindă fiindcă aşa de mult timp îl căuta. A ajuns în faţa unui lac, fluturele s-a aşezat pe o piatră şi s-a transformat înt-o minunată zână ce acuma îşi privea imaginea în oglinda apei. Copilul amorţise fiindcă nu îşi putea închipui că dragostea e atât de firavă şi frumoasă. O privea atent şi simţea cum o căldură plăcută îl cuprinse, a înţeles că aceasta era dragostea. Acea pe care o căuta, dar în viaţa reală nu o găsise fiindcă lumea a refuzat să mai iubească, iar caldura a fost înlocuită cu frigul metalului greu şi dur. Trăia ceva neexplicabil şi frumos, nici nu realiza că visează, pe faţa lui adormite  se vedea un zâmbet minunat, de mult timp nu mai zâmbise, fiindcă nimic nu-l mai bucura. Brusc zâna s-a transformat iarăşi în acel fluture minunat, care de aceasta data a zburat deasupra apei. El nu mai putea să o umeze însă în sufletul lui a rămas acea căldură plăcută. A mai hoinărit ceva vreme pe tărâmul unde a întâlnit dragostea, însă a venit timpul să se trezească la acea realitate în care trebuia să aducă el dragostea. S-a trezit, se simţea mult mai bine, a luat candela în mână şi a pornit mai departe, mult mai încrezut şi mai fericit. Acuma îi era mult mai uşor să mergă pe drumul vieţii fiindcă în sfârşit a găsit ceea ce cauta cu înverşunare. Era sigur că dragostea face minuni şi poate că e cel mai necesar lucru pentru a fii fericit. După un timp a renunţat la candelă fiindcă caldura şi lumina din interiorul lui îi era calăuză. Ştia ca dragostea niciodată nu va da greş şi tot timpul îl va face să se simtă fericit iar şi iar, însă atunci când va ajuta pe cineva şi în schimb va primi un zâmbet minunat, asemenea zâmbetului zânei cu ochii trişti de pe tărâmul viselor, el va realiza că binele făcut împlineşte dragostea ce o are în suflet.