Reflecţia durerii a X a parte

-      -   Luaţi un loc, vă rog. El s-a aşezat dar nu avea nici o stare, ştia că ceva se întâmplase dar nu ştia cât de grav este. Se frământa, nu avea linişte, aceasta se citea pe chipul lui agitat.   

-         -Aş dori să ştiu ce s-a întâmplat, eu vorbeam cu ea la telefon şi brusc am auzi un zgomot puternic?

-         -Deci, doamna, a avut un atac de cord, la vârsta ei aceast e foarte grav, parcă brusc a îmbătrânit inima ei, sau mai bine zis toate s-au adunat în acelaş timp şi ea nu a mai rezistat. Ea are nevoie de linişte şi sprijin, nimic, mă auziţi nimic nu trebuie să-i tulbure liniştea. Eu nu ştiu ce a emoţionat-o pe ea aşa de tare când aţi discutat, dar vă rog să nu mai discutaţi depre ce aţi discutat.  El nu ştia ce să zică, cunoştea foarte bine adevărul, ştia din ce motiv toate acestea s-au întâmplat.

-         Eu cred că ştiu care e motivul, dar nu am bănuit că poate fii atât de grav.

-         Aş dori să-l cunosc şi eu de şi e o chestie personală.

-         Cu câteva luni în urmă, noi eram un cuplu fericit, plini de viaţă şi dragoste. Totul mergea bine şi nu ne gândeam că se poate întâpla ceva rău, nu gândeam că poate să apară ceva ce ne va spulbera bucuria şi ne va aduce tristeţe. Dar s-a întâmplat ceva pentru ce eu nu am fost pregătit, din dragostea noastră trebuia să se nască ceva, frumos. Când mi-a dat vestea, ea a fost nespus de fericită şi încântată. Eu însă nu eram pregătit, prea repede totul s-a petrecut  prea repede nici nu am reuşi să gust bine din viaţă. I-am împărtaşit şi ei aceste gânduri, s-a întristat fiindcă era încântată şi dorea nespus de mult să aibă un copil, zicea că dragostea lor nu putea face un lucru mai minunat. Eu însă am insistat să scape de acea mică fiinţă care era ca şi un nor negru pentru relaţia noastră. Ea a renunţat a zis că nu e nevoie să rămân cu ea, poate nici să nu mai vorbeasc cu ea însă să păstreze copilul. Eu însă am insistat să scape de mica creatură, aşa de mult am insistat în cât a cedat nervos şi a făcut ceea ce doream eu. Stresul o doborâse la fel şi pierderea micei fiinţe a favorizat la agravarea stării, prea multe se abatuse peste ea într-o scurtă perioadă. 

  Eu am rămas indiferen, credeam că totuşi e mai bine aşa. Mă înteresa doar ce va fii cu viaţa mea dar nu cu a ei. În acele zile parcă am înţeles că eu pe ea nu o iubeam, simţeam ceva dar nu ştiu ce era, poate mă ataşasem de ea, mă simţeam bine în prezenţa ei, puteam să fiu cine sunt şi ştiu că nu am să fiu condamnat, discutam despre orice, era deschisă la lucruri noi, eram mai diferită decât celelate femei pe care le cunoscusem, era mai ciudată.  Felul ei de a fii mi-a plăcut, dar totuşi aceasta nu poate fii numită drgoste. Am simţit cum totul se strânge în sinea mea când am înţeles care e adevărul despre ceea ce era între noi şi cum eram egoist în acea perioadă ea nici nu reuşise să iasă din spital şi eu i-am spus că totu s-a sfârşit între noi şi că nici nu a fost dragoste ci doar o iluzie, un mit. Aceasta i-a făcut rău, dar nu-mi păsa. A trecut o lună în care nu o mai văzusem, nu mai vorbisem cu ea, dar nu puteam să înţeleg de ce mă mai gândesc la ea.

Ceva simţeam că nu-mi ajunge şi de obicei noi preţuim doar după ce pierdem, de aceasta mam convins şi eu. Am avut mult timp la dispoziţie şi am înţeles că nu pot mult timp să stau departe de ea, că aş dori măcar să discut cu ea, să aflu ce mai face şi cum se simte. Treptat am realizat că am pierdut o parte din viaţa mea, ceva foarte important, că ea totuşi era o parte din viaţa mea. O sunam, îmi era suficient doar să-i aud vocea şi după închideam. Am înţeles că am fost egoist şi nu am procedat corect. Dar de multe ori realizăm unele lucruri prea târziu. De aia o sunam şi închideam, am înţeles că acest lucru o irită, înţelegeam după vocea ei şi nu mai doream să sufere, de aceea i-am răspus şi aceasta a provocat tot ce s-a întâmplat acuma.

-         Înteresantă poveste cu sfârşit tragic, pentru ea şi pentru tine. Acuma sper că înţelegi că nu poţi să o mai deranjezi. Că aceasta nu îi face bine, e timpul să te gândeşti şi la ea, ea ţi-a respectat decizia, acuma ce mai doreşti, nu o mai hărţui. Aceasta e obligatoriu, e slabită are nevoie de repau chiar nu ar mai avea nevoie să mai simtă la moment ceva emoţiile, nu-i fac bine nici emoţiile pozitive şi nici negative. Deci va trebui să vă rog să vă retrageţi şi să contactaţi pe cineva din rudele ei, ca să vină.

-         Înţeleg, dar aş puteam măcar să vă sun să văd cum se simte?

-         Sigur, când doriţi. El se ridicase înţelegea că nu mai avea ce să caute aici şi că nu mai avea voie nici pe ea să o deranjeze.