De vorbă cu singurătatea

M-am aşezat la masă ca să-ţi scriu o scrisoare, atătea aveam să-ţi spun, dar acuma nu mai am despre ce scrie. Ciudat lucru oare de ce? Scriu ceva pe foaia ce îmi sta în faţă, recitesc, dar nu e ceea ce am dorit să-ţi spun, tai cu o linie subţire cuvintele aşternute pe foaie, după simt cum nervii mă sufocă şi mai apasat cu multe linii trec peste acele cuvinte. Mă apuc cu mâinile de cap şi mă gândesc oare ce aş mai putea să-ţi scriu.
- Oare ce aş mai putea să-i scriu? Flacăra lumânării a început să pâlpâie din cauza cuvintelor pronunţate de mine, am deranjat aerul. Din întuneric am auzit o voce.
- Cred că nu mai ai ce să-i scrii, dragă.
- Nu e posibil aşa ceva. Nu doream să cred aşa ceva, era imposibil, doar doream atâtea să-i spun.
- Ba e posibil şi cunoşti prea bine, că atunci când doreşti să discuţi e nevoie de două persoane, nu poţi duce de una singură o convorbire la nesfârşit. Vocea din întuneric avea dreptate, poate din acest motiv nu mai ştiam ce să-i scriu fiindcă am vorbit pentru doi şi s-au terminat cuvintele. M-am întristat, rău mă întristasem şi nu doream să accept realitate dură. În tot acest timp am stat de vorbă cu  singărătatea tot timpul s-a dat o luptă între mintea mea clară şi dorinţele, dorinţele de a nu a renunţa de a merge mai departe, măcar de această dată să merg mai departe indiferent de situaţie, indiferent de alţii, indiferent de durere şi suferinţă, doar să merg mai departe.
- Ai dreptate, cine ai fii tu, ai dreptate.
- Eu, sunt singurătatea ta, eu niciodata nu am să te părăsesc şi tot timpul am să te urmez, am să fiu acolo unde eşti şi am să-ţi amintesc despre dezamagirile trecutului şi regretele prezentului, însă atunci când iarăşi ai să-mi aparţii doar mie, doar atunci ai să înţelegi cu adevărat ce rol are fiecare  persoană în viaţa ta.
- Aceasta aşa e, tu îmi dai ocazia să mă gândesc foarte bine la toate câte se întâmplă şi toate lucrurile care  vor urma să se întâmple.Da, doar tu ai mai rămas cu mine şi mă ajuţi să descâlcesc ghemul ce a rămas în urma fiecărui om ce a făcut parte din viaţa mea.
- Acuma dacă ai ceva de scris, scrie, dacă nu e mai bine să nu te storci de cuvinte silnice care nu au nici un rost şi nici o semnificaţie pentru tine, vor veni ele, la timpul lor, poate atunci când ai să primeşti un răspun, la toate cele scrise înainte. Mam ridicat am suflat către lumânare şi parcă am lipsito de viaţă, bezna mă înconjurase însă mai simţeam singurătatea în preajma mea. Am hotărât să merg la culcare, poate o nouă zii îmi va aduce răspunsul la întrebările mele şi îmi va aduce cuvintele necesare ca să-ţi spun tot ce am avut de spus dar nu ştiam cum să scriu.