În căutarea dragostei

Sunt rătăcită asemenea unui călător. Nu am o hartă după care să mă ghidez şi nici nu ştiu când va lua sfârşit călătoria mea, dar măcar de un lucru sunt sigură, ştiu ce caut. Am parcurs deja o cale lungă în cautarea celui mai frumos şi divin lucru care a fost lăsat pe pămând de către Creaturul nostru şi anume dragostea. Dragostea un izvor plin de fericire şi de tandreţe, care dă sens veții noastre și ne face să mergem înainte, indiferent de greutățile și obstacolele pe care le întîlnim. Brusc o persoană străină devine cea mai apropiată şi dragă fiinţă. Stau şi mă gândesc că poate totuşi nu caut ceea ce trebuie, poate nu trebuie să caut dragostea ci persoana potrivită care e aptă să iubească fără regrete sau vre-un interes, fără ca să îmbrace diverse măşti pentru a-şi ascunde adevărata faţă. Eu cred că e mai bine să fii tu, decât peste un timp să dezamăgeşti persoana dragă. Multe cuvinte ameţitoare spune acel ce doreşte să pară îndrăgostit, însă acel îndrăgostit cu devărat multe lucruri le tace. Căci ştie că în dragoste mai mult contează faptele nu vorbele. Peste un moment dat m-am oprit...dar după roţile uzate iarăşi au început să se mişte. Mai întâi încet şi după au  prins viteză. Am început să gust iarăşi din ceea ce nu demult îmi aducea tristeţea. Viaţa merge înainte, iar un călător niciodată nu trebuie să se oprească, cât de greu nu ar fii, până nu ajunge la punctul destinaţiei.