Dacă aş putea să fac cu cineva un legământ ca să-l pot întoarce înapoi pe el, aş face acest lucru. Indiferent cu cine şi ce va cere. Amintirile, sunt nişte lucruri ciudate. Cu cât ma mult încerci să le uiţi cu atât mai mult ele se ţin de tine. Uită, uită, uită îmi zic în fiecare zi, dar ce folos. Astfel singură îmi amintesc despre ceea ce nu trebuie. Mi s-a părut că pentru un timp l-am uitat şi în sfârşit liniştea a străpuns sufletul meu. Dar prea multe lucruri au început să-mi amintească despre el, de parcă însăşi universul nu doreşte ca să uit despre existenţa lui. De şi sunt supărată pe acest lucru, sunt supărată fiindcă sunt slabă. Ar trebui să învăţ totuşi un lucru de la el, să-mi sufoc sentimentele şi să nu mai simt nimic pentru nimeni. Dar oare e posibil să fiu aşa? Astfel aş semăna cu o piatră, de care poate uneori se va împiedica cineva, însă nu el. Iarăşi apar întrebări la care sigur nu voi găsi răspunsuri. Şi am fost aşa de aproape să uit de el şi de toate, dar nu îmi este dat. Oare tot aceasta va lua sfârşi, va veni şi acea clipă când uitarea îmi va atinge amintirile? Aş dori acest lucru însă nu ar fi rău să primesc în loc alte lucruri. Îmi pare nespus de rău că nu e voie să păstrez aceste amintiri. Însă doar aşa am să scap de tot ce ma chinuie. Trecutul meu pentru mine e asemenea unui vis, chipul persoanei dragi a început să se şteargă din memoria mea, însă inima mai ţine minte ceea ce am simţit pentru el.Sunt asemenea unei umbre rătăcite între prezent şi trecut. Nu îmi mai găsesc fericirea în lucrurile prezente şi aceasta mă întristează cel mai mult. Încerc să renasc din propria cenuşă însă până ce nu îmi reuşeşte, un lucru e cert că nu trebuie să mă dau bătută.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu