Am încercat să uit de tot ce mă apăsa şi nu mă lăsa să dorm şi am reuşit. Am crezut că e greu, dar s-a adeverit să fie foarte uşor. Doar trebuia să nu mai visez şi să nu mă gândesc la acea persoană. Doar atât? Se vor întreba alţii. Aşa cum m-am întrebat şi nu-mi venea să cred. A fost prea uşor şi nu îmi vine să cred că atâta timp am suferit fără un motiv intemeiat. Sau poate timpul a uitat de mine şi astfel m-am vindecat. Dar am rămas acuma pustie, fără gânduri, fără vise, fără vre-un scop sau vre-o dorinţă. Acuma simt că zilele trec fără nici un rost. Încerc în fiecare zii să fac câte ceva care să imprime timpul în acel lucru făcut şi să înţeleg cât timp s-a scurs. De parcă sunt în aşteptarea a ceva s-au a cuiva, dar totuşi nu mă grăbesc să aflu cine e persoana şi nici nu sunt curioasă dacă e el. Acel el, care a disparut din mintea şi dorinţele mele, pe care l-am confundat de atâtea ori cu alţii. Dar greşeam, el exista doar în mintea mea, e doar o fantezie iar ele nu au nici un loc în viaţa reală. Am fost îndrăgostită de o făptură ireală, de ceva ce era mai presus de mine, de ceva ce nu meritam. Dar acuma aceste concluzii nu mai au nici un rost. Prea mult am suferit, e timpul să aceept viaţa aşa cum e şi să nu mai lupt cu ea. Şi aşa e complicată deci nu trebuie şi mai mult să o complicăm cu unele lucruri care chair nu merită. M-am vindecat, dar am rămas pustie, dacă ar fii să aleg intre durere şi nimic, nici eu nu ştiu ce aş alege. De multe ori nici noi nu ştim ce dorim şi ce e mai bun pentru noi. E mai bine să lăsăm ca unele lucruri să decurgă de la sine fără ca să le forţăm sau să fie înfluenţate de dorinţele noastre, căci de multe ori nici noi nu ştim ce e bine pentru noi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu