Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 14 ianuarie 2012

Nimeni şi nimic

timp
   De multeori mi se pare că totul poate fii bine, că de cele mai multe ori trebuie să uităm trecutul, să-l lăsăm să plece de la noi. Poate e aşa, am încercat din toate şi din uitare însă nu e pentru mine. De multe ori amintirile şi trecutul se ţin de noi ca boala fără de care nu suntem sănătoşi. Mă regăsesc în fosta Eu şi mă pier în Eul din prezent. Iarăşi mă pierd în lucruri inutile şi fără de sens şi mă regăsesc în ceea ce m-a rănit cel mai mult. Aş fi trebui să uit de toţi şi de toate şi să încerc să fug de ceea ce mă robeşte şi mă face să mă simt slabă. Desfac aripile  şi încerc să zbor spre soare, dar simt că nu am putere. Iarăşi mă înşel, fiindcă ştiu că undeva acolo  zace puterea mea. Tu ai rămas în amintirile mele, nimeni şi nimic nu te poate şterge, dacă nu eşti tu atunci nu am nevoie de nimeni. Nimeni nu poate să fie mai bun decât tine, nimeni nu e aşa de perfect cum ești tu, nimeni nu mai poate trăi în inima mea, într-o inimă de care nimeni nu are nevoie. Nu ştiu cât timp ai să mai trăieşti în amintirile mele poate toată viaţa sau poate pănă se v-a mai întâmpla o minune în viaţa mea. Până ce tu eşti cea mai mare minune din întreaga mea viaţă. Se zice că o minune ţine 3... e adevărat, 3 zile 3 ani, toate sunt la fel. Când persoana dragă e alăturea timpul zboară de te îmbată de cap, iar când e departe sunt ani de suferinţă care parcă nu se mai sfârşesc. Iarăşi mă întor cu faţa spre timpul ce a trecut, spre timpul ce te-a furat şi nu te va întoarce niciodată. Sunt rănită dar încerc să nu o arăt, durerea şi amintirile mă îmbătrânesc. Nimic şi nimeni nu te poate scoate din inima mea şi din capul meu. Chiar astăzi mergeam pe drum, mergeam şi plângeam fiindcă ştiu că nu am să te mai revăd nici în această viaţă şi nici în altă viaţă. De multe ori mă gândesc că era mai bine dacă nu te cunoşteam şi îi mulţumesc Domnului că  nu s-au întâmplat mai multe lucruri căci atuncea ar fii durut mult mai mult. Dar dacă nu te cunoşteam atuncea rămâneam cu ideea că bărbatul visurilor mele nu există. Oare de ce nu te pot uita? Poate fiindcă sunt prea slabă sau poate fiindcă acuma sunt convinsă că există şi bărbatul meu  “perfect”. Aş dori să pot să fiu şi eu la fel de dură cum ai fost tu, dar nu-mi reuşeste nu pot fii măcar dură cu amintirile despre tine. Şi scriu în continuu şi astfel mai adaug câte o amintire despre tine. De o mie de ori te-am uitat şi de două mii de ori mi-am adus aminte de tine. Cum e posibil aşa ceva după atâţea ani nici eu nu ştiu.

5 comentarii:

  1. Dar la mine de câţiva ani nu trece...nu ai un remediu bun de a uita pe cineva?

    RăspundețiȘtergere
  2. Mi-au placut foarte mult ultimele tale postari! Sunf foarte profunde!!!
    Esti EXTRAORDINARA!

    RăspundețiȘtergere
  3. Asa mi-i dor sa mai citesc cate ceva scrise de tine!

    RăspundețiȘtergere
  4. nu prea am inspiraţie, nu ştiu ce se întîmplă cu mine, a plecat durerea şi s-a dus şi muza, nu mă mai copleşesc acele stări li dorinţe de a scrie fără ca să mă opresc, acum doar m-am oprit şi ma uit în jurul meu, poate încerc să înţeleg ce am ratat atuncea când am fost oarbă sau doar poate doresc să trăiesc în prezent...

    RăspundețiȘtergere