Zâmbetul ghioceilor

   Încet soarele a început să ne mai încălzească, primăvara schiţează un zâmbet  blând din razele de soare. Treptat aroma îmbătătoare a florilor începe să ne răsfeţe simţurile. Lumina puternică a început să intre şi în casele noastre sumbre care nu demult erau îmbrăcate în straie albe. A venit timpul să schimbăm  hainele pomilor, iar iarba să se facă un covor viu pentru a ne răsfăţa picioarele. Trilurile păsărilor cheamă primăvara pe meleagurile noastre. Acuma vom avea parte de zile mai lungi, de mai multă căldură.  Mulţi devin nostalgici, fiindcă amintirile deschid porţile inimii unde se ascunde dragostea. Dragostea e  asemenea unui gând care face ocolul întregii lumi iar după se întoarce la noi pentru a ne aminti de cele mai minunate clipe, de cei mai deosebiţi oameni, de cele mai plăcute trăiri. Şi eu m-am închis cu dragostea mea în  cel mai ascuns loc al inimii mele, nimeni nu poate să iasă dar nici să intre. Doresc să îngrop amintirile mele iar peste morman să pun un ghiocel în semn că a venit un nou început şi trebuie să fac loc altor amintiri şi stări.  În fiecare dimineaţă mă trezesc cu acest gând, dar oare când va fii acea zi în care aceste  gânduri vor prinde viaţă?  Aceasta doar de mine depinde. Mă uit la ghioceii ce îşi umezesc codiţile în lichidul incolor şi zâmbesc.  Aceste mici flori au reuşit să rupă un zâmbet de pe chipul meu trist.Mii milă de ei, au fost rupţi aşa cum ar trebui să fie rupete şi amintirile mele de mine. Amintirile sunt asemenea păsărilor călătoare plecate departe, ele se întorc în fiecare primăvară în acelaş loc, cu aceleaşi culori, cu aroma nostalgiei. Amintiri ce cântă cu vocea persoanelor dragi prezente în trecutul meu dar uitate în amintiri. Dar totuşi cred că mai am loc pentru noi amintiri, noi oameni, lucruri noi mult mai colorate şi mult mai vii. Las primăvara să intre în casa şi în inima mea şi doresc să fiu dusă de norii puhavi al amintirilor totuşi mai mult plăcute.