Principiile erau pe primul loc, deci astfel am ajuns să nu am nici un prieten, să fiu singură, astfel mă aprofundam în alte chestii în acelea în care mă regăseam şi în care eram ceea ce eram eu. Credeam că e mai bine să fii singură decât să te calci tu şi să-i permiţi şi altora să facă acest lucru. Viaţa trebuia să fie cât mai corectă şi chestia că regulile sunt făcute ca să fie încălcate, pentru mine nu era valabilă. Regulile sunt făcute ca să te ferească de belele, ca să-ţi uşureze viaţa şi să nu dai de bucluc. Dar nu toţi gândesc la fel, de cele mai multe ori gândeşti cum să ocoleşti ca să-ţi fie ţie bine chiar de alţii se simt rău. Devenim egoişti şi indiferenţi atunci când urmăm propriul scop şi nu e bine. Am ajuns total să evadez în lumea viselor, acolo mi-am creat o lume plină de dragoste, înţelegere, răbdare, bucurii. Seara abea aşteptam să evadez în lumea viselor, ziua trăiam o viaţă iar noaptea alta, una total diferită în care îmi plăcea să stau tot timpul, doream să trag viaţa de noapte în cea de zi dar nu reuşeam, astfel ziua îmi găseam refugiu în altă parte, scriam. Acolo la fel modelam viaţa după propriu plac, dirijam viaţa eroilor din povestea mea. Dacă ar sta cineva să analizeze aceste lucruri ar zice că în realitate sunt o ciudată şi necesit îngrijiri speciale, dar aşa sunt eu şi nu ai ce face. Mă simţeam bine şi lăsam ca acea căldură plăcută şi fericire fără sfărşit să curgă prin mine.
Visam şi cu ochii deschişi, parcă încerca să se împleticească viaţa reală cu cea imaginară. Prea mult visam, dar îmi placea. Însă totuşi tânjeam după ceva real şi frumos. De multe ori mă prindeam pe parcursul zilei chiar şi atunci când dormeam cum ziceam: “ Te iubesc” dar nici o imagine nu-mi apărea în cap, nu ştiam cui îi sunt adresate aceste cuvinte, însă simţeam nevoia să le zic. Purtam în mine o dragoste imensă care dorea să iasă din mine pentru a face pe cineva fericit, dar nu aveam cui. Era prea mare această povară, trebuia să o împart cu cineva, dar…nevoia de a iubi era mare, însă înţelegeam că nu poţi oferi aşa ceva oricui. Am avut multe încercări, au fost mulţi falşi care se foloseau de aceste cuvinte ca să obţină ceea ce doreau. Am înţeles acest lucru şi am început să fiu mai atentă. Prima dezamagire a fost dureroasă, însă a fost bine că nu m-am ataşat şi nici nu m-am îndragostit.
Da... ai dreptate!
RăspundețiȘtergereCe e dezamagirea? Atunci cand suprainvestim speranta in cineva, am supraapreciat abuziv realitatea, orbiti de intensitatea propriei noastre dorinte (de fapt nu orbiti, ci prada unui miraj)...
da e adevarat, cand creyi in ceea ce nu e dar doresti sa fie
RăspundețiȘtergere