Era cât pe ce, dar aceasta nu se pune. Căutam cu înverşunare dragostea visam, visam şi visam, dar nimic. Am înţeles că ea mă ocoleşte, dar oare de ce? Dar nu doream să renunţ. Încetul cu încetul valiza amintirilor a începus să se umple, le aşezam pe toate acolo cu mare atenţie fiecare amintire avea locul său. Se mai întâmpla de multe ori să scutur praful de pe ea şi să petrec ore în şir răsfoind caietele în care îmi revarsam amarul şi scria amintirile placute. Mă obişnuiam să-i rog pe alţii să-mi scrii mie ceva, ceva ca să-mi amintească de ei. Am adunat multe însemnări, unii mă sfatuiau să zâmbesc mai des, alţii mă lăudau şi ziceau să nu mă schimb fiindcă sunt o persoană bună, alţii ziceau să nu mă dau bătută. Toate aceste cuvinte mă încurajau şi mă făceau să mă simt mai bine, însă totuşi nu am găsit răspunsul, de ce dragostea încă nu mă vizitase. În noapte mă răsuciam în patul meu de multe ori mă trezeam şi mă uitam căt e ora, de parcă aşteptam ceva dar singură nu ştiam ce. Anii treceau şi eu am înţeles că pentru mine dragostea va fii ceva ce există doar în poveşti. Încercam să văd care e problema, de multe ori credeam că e problema în mine şi de multe ori mă convingeam că e aşa.
O mare povară purtam în inima mea, dorul de a iubi şi a fii lăsată de cineva să simtă această dragoste, însă de multe ori se adeverea că mulţi nu aveau nevoie de dragoste. Am renunţat să caut, însă admiram cuplurile ce stăteau pe băncile din parc sau care se ţineau de mâini atunci când se plimbau. De multe ori se întâmpla să văd şi bătrâni care se ţineau de mână şi mă fulgera gândul că dragostea e veşnică şi ne însoţeşte până la ultima suflare. Însă dragoste există pentru alţii dar nu şi pentru mine. Am început să gândesc că dragostea e o otravă ce curge prin vene şi în fiecare zii ne omoară încet dar sigur, însă peste un timp am realizat că nu e aşa.
Admiram oamenii care se iubeau, gesturilor lor tandre, atenţia şi grija pentru persoana dragă, vorbele dulci şi dorul ce îi chinuia pe aia care sunt departe, tot aceasta mă făcea să înţeleg că totuşi dragostea e ceva minunat. Am observat că dragostea în unele momente e dură, fiindcă provoacă durere, atunci când trebuie să te desparţi de persoan dragă chiar dacă este pentru o clipă.
Însă o despărţire aduce o nouă întâlnire, o despărţire te face să realizezi cât de profundă e dragostea ta şi cât de mare e nevoia de avea acea persoană în preajma ta. De şi nu retrăisem aşa ceva realizam aceste lucruri, de parcă eu trăiam prin eroii mei, sau eroi poveştilor. Pe hârtie reuşeam să redau stări ce nu le-am trăit, nici eu nu înţelegeam cum e posibil aşa ceva, poate cei din jur mă ajutau să înţeleg mai bine aceste stări. Eram îndrăgostită de dragoste, oare cum arătă ea? Pentru mine ştiu ca era cel mai minunat lucru. Ea fugea de mine, însă eu o cautam ziua cu lumânarea, în toate colţurile al acestei lumi, în ochii îndrăgostiţilor, pe aleea parcului, la apus şi răsărit. Dar totuşi cred că nu am căutat acolo unde trebuie, dragostea trăieşte în inimile noastre, iar acolo nimeni nu poate pătrunde fără aprobarea persoanei care deţine această inimă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu