- - Aş dori să te întreb ceva. A zis ea şi a aplecat capul.
- - Da, sigur orice.
- -Tu, de ce mă mai sunai?
- - Doream să-ţi aud vocea. A zis el trist. O lacrimă a alunecat pe obrazul ei şi s-a zdrobit de cearceaful alb. A apărut acea lacrimă de nicăieri, totul parcă a decurs ca şi prin magie, a apărut şi a dispărut. Nu şi-a clintit privirea, stătea nemişcată şi medita, dacă se merită să mai adreseze următoarea întrebare, ce poate să o facă să sufere mai mult.
- De ce anume vocea mea, doreai să o auzi?
- Fiindcă anume ea îmi lipsea.
- De ce îţi lipsea?
- Fiindcă îmi mai eşti dragă. O parte din viaţa mea a murit în acea zi în care nu ai mai fost tu în ea şi am realizat că am condamnat o mică fiinţă, nici nu i-am dat ocazia să încerce măcar din această viaţă, el zâmbise, aşa amară cum e, crudă, dură şi rece, dar care merită să o trăim şi să încercăm să o colorăm, cât de puţin cu zâmbetele noastre, cu dragostea noastră, cu susţinerea noastră, cu tot ce avem noi mai bun şi mai inocent. Sunau aiurea toate aceste cuvinte din partea lui. Ea strânse cu mâinele sale cearceaful şi plângea nu se putea controla.
- Aiurea totul e aiurea, tu îţi dai seama că acestea sunt doar nişte cuvinte pe care nici tu nu le conştientizezi şi care nu au avut valoare atunci când puteai să le dovedeşti pe viu. La ce bun să regreţi când brutal ai dat cu piciorul şi în mine şi în viitor, în dragoste în acea mică creatură pe care nici nu ai cunoscut-o dar ai lipsit-o de şansa de a mă cunoaşte pe mine măcar? Ea striga nu putea să se controleze, el o privea uimit, nu ştia cum să reacţioneze şi ce să facă ca să o calmeze. Înţelegea că aşa îi va fi şi mai rău.
- Calmeazăte, te rog eu. O apucase de umeri. Linişteştete, o cuprinse. Ea plângea, plângea nu se putea opri. A simţit că nu îi mai ajunge aer se sufoca, dar nimic nu îi zise lui, doar îl cuprinse şi şopti.
- Adio, iubite. Înbraţişarea ei îl eliberase. El nimic nu a înţeles o ţinea în braţele sale, ea nu mai respira. Pe când o îndepărtase de la pieptul său ea nu mai dădea nici un semn de viaţă, lacrimile se oprise pe obrajii ei.
- Ce ai? Te rog spune ceva, te rog mult. Dar nimic, doar tăcerea îl mai înconjura. O culcase pe pat şi repede a mers după medic, dar era târziu prea târziu. Pe când venise medicul au început să o resusciteze, însă de aceasă dată ea a cedat, a dorit să se elibereze de sufeinţă şi de acest trup ce o împovăra.
- Nu, nu îmi vine să cred. Zise el. Nu doresc să cred, doar acuma căteva clipe a vorbit cu mine.
- Liniştiţivă, nimic nu mai putem face.
Ea murise şi o parte din viaţa a plecat cu ea. În sfârşit el a înţeles acest lucru. Începi să preţuieşti ceva după ce ai pierdut, mai bine mai târziu decât niciodată, dar nici prea târziu. Ea nu mai e, acuma ar dori să o cuprindă, să o simtă, să o iubescă să adoarmă cu ea în braţe, să o trezească cu un sărut şi să facă împreună multe alte lucruri siropoase. Dar totuşi nu regreta că nu le-a făcut sau că nu are ocazia să le facă cu ea, însă cel mai mult regreta că nu i-a spus că ea era cea mai mare comoară a vieţii sale, că doar ea îl mai făcea să trăiască şi să meargă înainte, că o iubeşte la infinit. Acuma e târziu, se uita la faţa ei înmărmurită, tăcută şi tristă, o cât de mult acuma îi lipseşte vocea ei divină, dacă ar putea să o mai audă chiar dacă îl certa nu îi mai zicea să tacă. El nu îşi mai poate vedea chipul său în ochii ei trişti, acuma simte doar mâna ei rece pe care el a respins-o de atâtea ori, îi va lipsi, mai mult decât credea el. De ce a respins-o când era aproape, nici el nu înţelege acuma. Nu mai era loc pentru regrete şi pentru lacrimi, tăcerea şi singurătatea îi erau acuma amici.
Acuma ea pe veci va dormi în braţele reci ale pământului iar ploaia va plânge dupa ea în fiecare toamnă şi primăvară. Acolo unde se află acuma, nu mai poate să fie sunată, cine îl va asculta şi alina, oare cine? Dar niciodată nu se ştie ce se poate întâmpla de aceea e mai bine să preţuim atunci când avem dar nu când pierdem. Trandafirii roşii au căzut pe pământul puhav, acest ultim dar de la el va rămâne cu ea pe veci.
- Adio. A şoptit el. Însă de această dată ea l-a părăsit pe veci el şi nimic nu se mai putea face.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu