Deschid ochii şi privesc în jur, sunt pe coridoarele şcolii mele. Ele sunt inguste dar lungi şi foarte încăpătoare pentru cei ce au venit poate doar să roadă pantalonii sau fustiţa de scaun, sau pentru cei ce au venit să roadă granitul învăţăturii. E prima zi de primăvară, toţi sunt veseli de parcă caldura soarelui îi încarcă cu bună dispoziţie. Bag mâna în ghiozdan şi scot de acolo acele floricele mici ce prevestesc sosirea acestui anotimp frumos. Cu sufletul la gură intru în mica mea lume care era creată de mine şi colegii mei plini de viaţă şi de setea de a dăruiu unul altuiu o bucată de primăvara şi dragoste. Sunt în aşteptare...mă gândesc oare câte persoane vor dori să-mi ofere o bucat din fericirea lor. Dar nu e nevoie să aştept mult fiindcă gândul că e mai plăcut să dai decât să primeşti mă face să merg eu prima la ei. Scot din ghiozdan un mărţişor şi-l ofer amicei mele, cu drag i-l prind de bluză şi zâmbesc în sinea mea fiindcă ştiu că am mai cules un zâmbet de pe faţa ei. Ea repetă acelaş gest, iar bucuria nu mai încape în inima. Până la sfârşitul orelor am în piept o mulţime de mărţişori în semn că bunii mei colegi nu au uitat şi de mine, dar nici eu nu uitam de ei.
Acuma când văd aceşti mărţişori nu mai tremur de fericire, nu mai aştept să primesc unul în dar sau să daruiusc eu. Nu e nevoie să fac aceasta fiindcă eu am păstrat în suflet toate acele mărţişoare care le-am primit în acei ani cât am fost la şcoală alăturea de colegii mei dragi. Cât e de bine iar să mă aflu în braţele amitirilor plăcute unde bucuria şi buna dispoziţie nu lipseşte niciodată...Şi chiar de mărţişoarele în ziua de astăzi nu sunt ca acei din zilele copilăriei mele totuşi alb şi roşu mereu vor fii prezent şi vor prevesti că a sosit primăvara.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu