Căldura iernii

 

   Amintirele mă copleşesc atunci când mă uit pe geam. Afară cineva iarăşi cerne zăpada care se pune uniform peste tot şi toale. Acuma şi copacii şi strada sunt  îmbrăcate cu puritate, toate s-au amestecat împreună, iar paşii noştrii se pierd printre pătura de fulgi. Duc mâna la gură şi cu o nostalgie îmi amintesc de cei dragi sufletului meu, de cei care nu sunt alăturea dar care sunt cel mai aproape, de cei care mi-au daruit cele mai frumoase daruri, amintiri nepreţuite ce şi astăzi îmi încălzesc sufletul. De şi e frig afară, căldura interioară nu mă lasă să simt aceasta. Amintirele mă acoperă  cu plapuma s-a invizibilă făcută din dragoste şi tandreţe.

   În mintea mea apar nişte urme mici lăsate pe zăpadă, închid ochii şi înţeleg că sunt paşii mei. Cât de mult adoram zilele în care binecuvântarea albă a cerului cobora pe  pământ. Îmi amintesc că eu şi fratele meu stăteam cuminţi la geam şi priveam cum nepreţuitele iernii acoperă pământul şi sclipesc atunci când lumina palidă cade pe ele. Cât de mult doream ca acea stralucire să pătrundă şi în inima mea şi să rămână acolo. O rugam pe mama să mergem afară ca să ne bucurăm de zapadă de gerul ce nu ne lăsa în pace obrajii şi nasucul. Bucuriea noastră nu mai încăpea în inimile noastre de piţigoi. Cu sufletul la gură le făceam pe toate ca după să ne bucurăm încă de o seara minunată alăturea de mama. Alergam veseli prin zăpadă şi îmi plăcea  să las prima urmele mele pe zăpada neatinsă de nimeni. Cădeam, dar repede mă ridicam nu aveam timp de pierdut mai erau atâtea minuni de văzut.

      Şi acuma îmi amintesc de acele plimbări plăcute alăturea de cei dragi mai simt mirosul iernii, mirosea a fulgi de nea, a ţurţuri, brad şi mai rar a portocale. Adoram iarna şi o mai ador chiar de detest frigul, tind să cred că fiecare anotim e frumos în felul său, dar totuşi iarna are un farmec mai special. Acuma pe drumul înzăpezit văd doar o pereche de urme nu mai văd trei, iarna e lângă mine, dar cei dragi sunt departe. Nu pot să-i văd cu ochii dar îi simt cu inima şi aceasta un pic mă mai linişteşte. Răsfoiesc filele albe ale iernii care ascund atătea amintiri şi bucurii ce îmi este dat doar mie să le citesc şi înţeleg că de cele mai multe ori pentru ca să fii fericit nu ai nevoie de multe, e nevoie doar să fii aproape de persoanele care îţi oferă căldură şi dragoste. Strâng amintirile mele strâns cu braţele inimii  şi las ca gheaţa subţire să o acopere şi astfel să mă încălzesc iar şi iar... Nu trebuie să ne grăbim să creştem, realizez că de multe ori trebuie doar să ne oprim un pic şi să privim frumuseţea iernii să mai fim acei copii care adorau şi aşteptau cu nerăbdare să cadă zăpada, să mergem cu saniuţa, să ne facem un amic din zăpadă...

     Dar toate au plecat, au mai rămas fulgi zglobii ce mă fac să doresc să fiu măcar încă  o clipă acel copil care se bucura de tot ce era  inocent, pur şi simplu...