Când minciunile ne învelesc în
cocoașa lor, e greu să mai scapi, chiar de realizezi că ai greşit. Oare de ce
o facem când ştim că nu e bine şi suntem sigur că rănim pe cineva? Când acel
oarecare peste un timp poate deveni drag. De multe ori o facem cu bună ştiinţă,
se mai întâmplă să o facem pentru a ascunde ceea de ce ne este ruşine. Dar oare
de ce nu ne gândim că singuri complicăm situaţia şi că poate cineva să ne placă
aşa cum suntem noi. De multe ori mai mult doare minciuna decât însăşi faptea
pentru care am minţit. Minciuna e asemenea unui bulgăr de zăpadă care se
rostogoleşte la vale, ia viteză şi proporţii şi când dorim să ne oprim nu mai
putem. Se zice că orice se poate ierta, poate, aşa e, dar de cele mai multe ori
e mai uşor să crezi că tu poţi să ierţi dar nu poţi fii iertat. Acuma aş
dori să fiu sinceră dar îmi este frică să pierd, fiindcă cu trecerea timpului
am realizat că am ce pierde. Timpul le va pune pe toate la locul său, de obicei
aceasta e treaba lui, râd la acest gând, dar oare nu se vor produce şi
schimbări? De aceasta îmi este cel mai frică...de şi nu ar tebui să-mi fie.
Indiferent de vârstă, etnie şi alte chestii noi toţi avem ce să ascundem şi
toţi am gustat din minciunile altora şi din propriile minciuni, dar oare
care dor cel mai mult? Prea multe întrebări pentru o singură zi, o zi în care
am înţeles că aş dori să întorc timpul şi să opresc ‘bulgărele minciunii’...E
un pas bun să recunosc, dar mai e încă un pas de făcut...iar acesta e cel mai
greu...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu