Totalul afișărilor de pagină

marți, 29 martie 2011

Ultima rugăciune

El dispăruse, de această dată definitiv din viaţa mea şi am înţeles că nimic nu îmi mai rămâne decât să mă rog pentru el. Îngenunchez, lipesc palmele una de alta, îmi îndrept privirea sus, de parcă aş dori să ştiu că totuşi cineva mă ascultă, cu vocea stinsă adresez ultima mea rugăciune pentru el:
“ Doamne Tatăl meu Ceresc, îţi mulţumesc că ai auzit  rugăciunile mele şi că ai răspuns la ele. Mi-ai dat ce am cerut, l-am văzut, am vorbit cu el, am înţeles ce simt pentru el. Eşti un Tată Măreţ auzi până şi acele rugăciuni care nu sunt de creştin adevărat. Te rog nespus de mult să-mi auzi şi de această dată rugăciunea. Apără-l de tot ce e rău, de depresii, stres, durere, chin, singurătate, probleme, de tot ce e rău. Dă-i tot ce îşi doreşte el cel mai mult, atingete de tot ce face el, binecuvântează-l din plin cu înţelepciune, dragoste, răbdare. Apără şi persoanele care îi sunt dragi. Fă aşa ca în viitorul lui să apară o nevastă iubitoare, un copilaş dulce, o familie unită şi împlinită. Ascultă-i tot timpul ruga, apleacă urechea la ea, ajută-l şi susţine-l mai mult decât pe mine. Ia orice tristeţe şi povară de pe inima lui şi pune-o pe umerii mei. Şterge orice lacrimă de pe obrazul lui şi să mi-o dăruieşti mie. Ia zile din viaţa mea şi dale în dar lui. Dăruieşte-i lui îngerul meu păzitor astfel încât să aibă doi îngeri. Fă ca în unele nopţi să audă suspinul meu şi să-şi amintească de mine. Ia fericirea, dragostea, liniştea din viaţa mea şi în schimb dă-mi suferinţa lui iar lui liniştea, pentru dragostea mea de la el să primesc chin şi în schimbul fericirii mele care doresc să i-o cedez lui, să-mi dai tristeţe. Te rog nespus de mult să fii cu el în orice clipă al vieţii lui.                                                                                                                      
                                                                                                                           Amin ”

După m-am ridicat în picioare, simţeam cum o parte din mine murise sau poate îngerul meu, dragostea, fericirea, liniştea au plecat către el. Doream nespus de mult măcar el să fie fericit şi să înţeleagă că totuşi cineva s-a gândit, se gândeşte şi se va gândi la el. Imediat e un an de când disparuse din viaţa mea, dar eu încă mă mai rog,  nu ca şi ultima oară, în genunchi şi cu lacrimi în ochi. Ştiu că Domnul îmi ascultă rugăciunile, iar el merită tot ce e mai bun şi frumos. Cred că aceasta e adevărata dragoste, să te rogi pentru cineva, chiar de ştii că te-a rănit şi ştii că niciodată nu ai să mai vezi acea persoană însă ţie oricum să-ţi pese. Indierent dacă ai cules după el doar durere, tristeţe şi dezamăgire.

3 comentarii:

  1. this post is very, very, very beautiful!
    Nu m-am asteptat! E minunata rugaciunea asta!

    RăspundețiȘtergere
  2. da e minunat, asa se primeste o rugaciune cand e sincera si vine din adancul inimi iar la temelie are un sentiment pur

    RăspundețiȘtergere