Am fost în casa disperării, am muşcat din mărul durerii şi am fost zdrobită de vântul dezamăgirii. Doar după ce le guşti şi le simţi pe toate poţi să devii un scriitor. Marii poeţi datorită suferinţei au dat naştere le cele mai frumoase opere, un mare preţ au plătit pentru aceasta însă unii cred că se merită. Din ceva atăt de urât să se nască ceva atât de frumos, inocent, plin de viaţă. Măcar dacă nu poţi retrăi în realitate unele lucruri să retrăieşti în altă parte. Măcar să prindă viaţă datorita literelor şi cuvintelor care se văd pe foaie. Total te detaşezi de această lume rece şi dură şi trăieşti într-o lume speciala, unică care îţi aparţine doar ţie. Acolo eşti copleşit de acea persoană dragă şi unică pentru care parcă ai fost creat şi pe care ai aşteaptato o veşnicie, o veşnicie ce nu mai avea sfârşit. Ador lumea mea, fiindcă te ragăsesc pe tine acolo, aşa cum îmi imaginez că eţti tu. În viaţa reală nu am parte să întâlnesc aşa ceva dar poate nici altcineva nu visează în viaţa reală să întâlnească aşa o femeie ca şi mine.
Chiar de noi nu suntem perfecţi noi tinde să avem pe cineva perfect alăturea de noi. De ce cerem de la cineva ceva ce singuri nu oferim? E greu şi dureros să realizezi că aceasta te face un mare egoist. Cred că egoismul ne este specific încă de mici cand furăm nouă luni de linişte de la mamele noastre, cănd luom ce e mai bun din ele, când le împovărăm şi le lovin cu picioruşele sau pumnii. După ce ne naştem noi tot timpul întindem mâinile ca să primim şi mai rar ca să dăm. Treptat tot aceasta se dezvoltă în noi şi se manifestă şi în alte relaţii. Noi suntem primii în toate, personalitatea noastră e cea mai importantă, de restul nu ne pasă. Dar dragii mei, noi nu trăim separate, noi trăim împreună în aceeaşi societate deci trebuie să ne piese unul de altul, trebuie să ne doară durerea altuia.
Dăcă nu ne învăţăm să suferim şi să înţelegem persoana de alăturea înseamnă că nu mai suntem abpţi nici să iubim. Deci astfel să năruie şi acea lume minunata care am dori să o avem doar din cauza noastra nu o putem avea. Ca să fii scriitor trebuie să te înveţi să simti, să observi să-ţi pese de alţii. Să cunoşti toate starile spirituale, să treci prin durere, dezamagiri , suferinţe şi să fii puternic ca după să poţi relata tot aceasta şi altora fără frica că toate aceste amintiri poate când vor fi recitite de tine pot iar să te facă să simţi acele stări prin care ai trecut atunci când ai iubit şi ai fost dezamăgit. Scriţi să nu vă fie frică să vă dezbrăcaţi de trupul vostru şi să arătaţi oamenilor doar sufletul, fiindcă sunt sigură că fiecare are ce arăta...
:) Are... crede-ma ca are...
RăspundețiȘtergere