Oare poate

Un înger este făcut pentru a oferi celorlalţi zâmbete, fericire, atenţie. De multe ori am fost comparată cu un înger, eu dau nu ca să primesc ci să ştiu că persoana care mă cunoaşte şi care se destăinuie e fericită. Dacă aş strânge toate lacrimile care s-au scurs printre firicelele de nisip ale timpului, oare aş reuşi să acumulez suficiente lacrimi în care să-mi înnec amarul, singurătatea durerea? Oare e sortit şi un înger să fie fericit sau trebuie tot timpul să sufere ca sa-i înţeleagă mai bine pe cei ce trec prin unele momente dificile din viaţa lor? Cred că da, ca să-l înţelegi pe cineva trebuie măcar pentru o clipa să simţi ceea ce simte persoana ce suferă. Un înger cu aripile frânte niciodată nu va răni pe cineva fiindcă ştie ce înseamnă durerea. Oare un suflet pur ar fi capabil să facă în aşa fel ca cineva să treacă prin ce a trecut el,  atunci când a fost lipsit de aripi?  Rănile se vindecă, dar cicatricele rămân, ca şi o amintire pe pielea noastră, pe inima noastră, ca şi nişte tatuaje pictate de celulele noastre. Obrajii mai ţin  minte lacrimile sărate şi reci, ochii îşi mai amintesc chipul persoanei dragi, buzele tânjesc după sărutările din vis, pielea doreşte să fie răsfăţată cu mângăieri. Adori şi îţi lipsesc toate acestea chiar de au adus doar suferinţe. Oare un înger fără aripi mai are loc pentru răni noi? Aceasta nu va ştii, dar un lucru e sigur trebuie să se facă scut viu pentru a proteja visele altora, să-i ajute pe alţii să zboare atunci câng singur nu mai poate. Chiar de nu are aripi el tot înger va rămâne.