Încet a trecut şi această zi, se întoarse în camera sa, acolo totul era aranjat. Doar parfumul lui a rămas în camera ei. Patul era făcut, ea luase perna pe care dormise el şi o lipise de faţă, de parcă încerca să îmbibe mirosul lui în pielea ei. Aici se putea relaxa şi să-şi simtă prezenţa. Se gândise că doar dimineaţa în această dimineaţă a fost aici, pe acest pat. Dar acuma a rămas de la el doar amintirile. Ar fi dorit să se închidă aici şi să miroase ca el, să îmbibe toate amintirile şi gânduriel lui care pluteau în aer, să atingă toate obiectele care le atinse el. Să fie cuprinsă de căldura corpului lui, care parcă era absorbită de cearceaf. Dorea să se îmbrace cu tot ce îi aparţinea lui, dorea să devină umbra lui, iar, dar nu mai e posibil. Deschise larg geamul, ca toate amintirile, gândurile, trăirile lui să iasă pe geam, iar ea să rămână iar singură cu ea şi amintirile ei. Nu ar dori să amestece gândurile lui cu ale ei sau să înceapă să gândească ca şi el şi după să nu mai ştie ale cui au fost gândurile. A renunţat, dorea din toata inima, dar mintea clară o făcea să gândească cu sânge rece. Era o confruntare între vise şi realitate, de această dată realitatea învinse, era dureros dar trebuia, e mai bine aşa să te doară acuma un pic decât după mai mult. Strânse lenjeria pe care dormise el, o puse într-o pungă, ca să nu iasă mirosul lui din ea, îşi puse lenjerie curată. Şi după pat a găsit ceva, el îşi uitase tricoul sau. Ea îl ridicase îl duse la nas şi a închis ochii, de parcă încerca să-şi închipuie în acelaş timp ca el e aici, chiar de nu-l simţea, era aici langă ea. Puse tricoul pe marginea patului, trecuse cu degetele peste el, îşi luase pijamaua, se intinse în pat şi a cuprins şi tricoul. A adormi imediat cu un somn adânc şi dulce:
” În odaia unde abea se mai vedeau razele soarelui ce apunea, ea graţios se întinse peste masă, a aprins codiţa unei lumânări, după flacăra sării şi pe celelalte codiţe, din întuneric treptat a început să apară silueta ei de caprioară, care era învăluită într-o rochie roşie, era mai jos de genunchi însă cu un decolteu adânc. Pe gâtul ei se vedea doar o jumătate de inimă. El muţise, acuma când ea e în faţa lui, el nu mai ştie ce să zică, însă atâtea dorea să-i spună. Dorea ca ea să ştie cât de mult i-a lipsit acolo unde a fost, că în fiecare seară adormea cu poza ei în mână, că în sfârşit acuma avea motiv să continue viaţa. Încet s-a apropiat de ea o cuprinse şi îi şopti:
- Salutare, iubire. Mâinile lui total cuprinse talia ei, el simţea cum sângele îi pulsează în urechi, simţea viaţa. Era nespus de fericit să o simtă, să o audă, să ştie că este bine şi în siguranţă fiindcă el este aproape. Ea se întoarse cu faţa spre el.- Salutare, îngeraş, văd că în sfârşit te-ai trezit, mă bucur să te văd. Încerca să-şi exprime sentimentele faţă de el prin cuvinte, dar cred că nici jumătate din trăiri nu putea să exprime prin cuvinte, abea se abţinea să nu cadă în braţele lui şi să fie dusă de val. Adora aroma lui, îi plăcea să simtă căldura mâinelor lui cu pielea sa, se pierea în ochii lui fără margini şi plini de bucurie şi blândeţe, când îşi vedea propria imagine în ei uita de toate, de suferinţă, lume şi înţelegea că toată viaţa doar pentru această clipă a trăit. El încet se aplecase peste ea, dorea să o sărute, ea însă se retrase.
- Nu doreşti să mă săruţi, nu ţi-a fost dor de mine? Cum mai putea el să o întrebe aşa, când ea trăia prin el, el era tot ce aştepta ea de la viaţă, datorita lui viaţa nu mai e plictisitoare, el era sufletul ei pereche, prin el mai respira. L-a sărutat pe buze mai mult amical, a fost un sărut rapid, dar nu indiferent. S-a tras repede de la el nu fiindca nu dorea să-l simta, ci din contra fiindcă nu mai putea să se abţină, însă nu dorea să grăbească lucrurile. El nu putea să-şi rupă privirea de la ea. Avea nişte pantofi cu tocuri care foarte bine mergeau cu rochiţa decoltată. Se trăgea la ea, însă înţelegea că ea acuma nu doreşte să-l simta foarte aproape. Ea l-a întrebat:
- Nu îţi este foame?
- Cum să nu îmi fie şi iar se îndreptase spre ea, tot timpul am o foame, foame pentru a te mânca pe tine. Ea roşise, simţea cum o căldură plăcută trecu prin tot corpul ei, nu îşi mai simţea picioarele, dar nici nu mai trebuia, fiindca el o ţinea în bratele sale. Ca să fie sigur că nu mai evadează, el o luase în braţele sale, o privea în ochi şi nu- i venea să creadă că acuma poate face tot ce doreşte, ca nu trebuie să-şi mai ascundă sentimentele şi în loc de duritate acuma poate să o răsfete cu căldură, dragoste şi pasiune. Ochii ei îl chemau tot mai aproape şi mai aproape, era uşoară ca şi o pană şi atât de caldă. O săruta cu pasiune, îşi trase buzele de la buzele ei si le duse la ureche:
- Te iubesc.” Ea scăpase tricoul din mână, visa frumos, pe chipul ei se citea fericirea, de parcă tot ce visa era real, de parcă pe toate le trăia acuma, totul era aşa de parcă visele pot prinde viaţă. Dar a fost scoasă din acest vis plăcut, se auzeau din realitate bătăi, ele erau tot mai tari şi mai tari, ea se trezise, a venit cineva la ea, a văzut tricoul lui jos îl luase în mână şi se duse spre uşă. Era Anita a uitat că o invitase la ea, total uitase, aşa de mult a fost absorbită de propriile gânduri.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu