Apus

Stau pe o stâncă ce stă să cadă în mare. Întind mâinile si imi îndrept privirea înainte. Marea neliniştită fugărea valurile în stânga şi în dreapta. Mă întreb, oare de ce mare a atăt de neliniştită? Soarele încet coboară pentru a se stinge în mare. Îl privesc cu tristeţe încerc să sorb ultimile picături de căldură, le ascund adânc undeva acolo ca să se mai menţină acea căldură. Cerul este scăldat în cele mai divine culori ce se schimbau una pe alta, doar această imagine îmi mai colorează viaţa. Mă uit cum marea zbuciumată încerca să-şi înece amarul, dar nu e aşa de uşor. O înţeleg, de parcă aş face parte  din ea şi trec prin aceleaşi stări prin care trece şi ea. Sunt singură şi nimeni nu mă înţelege. Am încercat să găsesc răspunsul la aceste întrebări dar nimic. A rămas doar furtuna în sufletul meu, care lovea sentimentele şi trăirile mele de cruda realitate. Aplec capul de parcă îmi cer iertare de la toţi pe care i-am dezamăgit sau pe care i-am rănit. Noapatea se lăsă peste mine şi mare. Vântul puse haosul în capl meu, hainele se zbăteau în braţele vântului turbat. Eram asemenea unei păsări care dorea să zboare undeva dar parcă nu se hotăra unde. Am privit mare înstelată, valurire parcă se mai domolise, vântul nu mai batea aşa de tare valurile de stânci, liniştea puse stăpânire peste noi. Mi-am dus mâinile la piept parcă încercam să mai simt acea căldură a soarelui blând şi darnic. Căldura soarelui pe veci mă va linişti, iar marea tot timpul îmi va cânta cele mai minunate cântece de dor. Desfac iarăşi mâinile şi mă dedic total mării, devin pentru o clipă un pescăruş, am deranjat oglinga stelelor, apoi simt cum apa îmi cuprinde în totalitate trupul. " Rece..."a trecut prin mintea mea, după am simţit iarăşi căldura ce ştiu că nu mă va mai lăsa niciodată din braţele sale tandre. M-am contopit pentru eternitate cu marea şi tot ce se reflectă în oglinda ei. Am devenit uitare pentru toţi şi toate.