Prezentul

   Eu nu mai am trecut şi  nici viitor, am doar prezent, adică clipa de 

acuma. Am încercat să lupt cu un inamic invizibil, ce îşi ascundea foarte bine faţa. Când l-am răpus şi i-am scos masca, am înţeles că eu singură am fost duşmanul meu. 

Dar acuma toate sunt date uitării, nu am să-mi mai irosesc prezentul cu nimicurile trecutului sau visele viitorului. M am calmat în totalitate, sufletul meu s-a împăcat cu mintea clară şi în sfârşit pacea domneşte în lumea mea. Lumea care nu e atât de sumbră după cum părea…

Îmi amintesc, era o zi cu ploaie,

Şi tristă eu zăceam în patul meu,

Eu mai visam la minunatul soare,

La tine eu visam mereu.

Şi-ai apărut ca prin minune,

În liniştea ce o purtam în viaţa mea,

Mi-ai deranjat tristeţa şi suspinul,

Amarul şi durerea ai spulberat.

Cu un sărut plăpând, m-ai salutat, iubite,

Şi-ai zis că sunt mai scumpă eu acum,

De mână tu mai prins, pe-neprigatite

Era un dar frumos şi foarte scump.

Dar am retras eu mâna de la tine,

De şi durea, simţeam că trebuie s-o fac,

Nu mă-nşela, iubite, nu e bine,

Oricum eu simt, când tu o faci.

Ai zi să te aştept, că aşa va fii mai bine,

Că ai să vii la mine iarăşi tu,

Cu gura tu zicei ca vii la mine,

Iar ochii îmi ziceau nu,nu.

Eu te-am crezut de şi plângeam în mine,

Durerea iar s-a cuibărit în visul meu,

Iubite, nu uita de mine, 

De  şi...pierdut eşti pentru mine tu mereu.

Ne-am despărţit cu un sărut cuminte,

Ploaua încet, adio ne spuneam,

Te rog mai mult nu ma mai minte,

Sa-ţi vezi iubite, tu de calea ta.

Liniştea

Diverse sunete ne înconjoară, orice mişcare are sunetul său. Sunet de avertizare, claxoane, sonerii, diverse melodii la telefoane şi alte chestii. Atât de multe sunt că mă pierd printer ele, parcă nici nu mai am echilibru. Duc mâinile la urechi şi încep să le ascund pentru a nu a mai auzi atătea lucruri ce te pot istovi. O întreagă zi aceste sunete îmi dau dureri de cap. Dar am un loc unde mă relaxez în totalitate. Am avut nevoie de linişte şi singurătate. Un pic să tac şi să nu mai aud  susurul zgomotos al vieţii. Acuma ascult melodia liniştii, ce nu se poate compara cu nimic. Aşa pot să mă aud pe mine să ştiu despre  ce gândesc şi să reflectez în linişte asupra unor lucruri sau probleme. În linişte mă regăsesc pe mine şi parcă iarăşi încep să respir uşor. Durerea se mai domoleşte şi simt în sfârşit cât e de plăcut să scapi de ea. Uit de toate ce mă iritau şi încerc să-mi amintesc doar despre lucruri plăcute, acuma pot fiindcă nimic nu mă mai deranjează. Aş dori să mă retrag în sânul naturii, unde să ascult trilul păsărilor, susurul apei. Aceste sunete mă liniştesc, îmi aduc pacea în suflet şi mă fac să înţeleg că totuşi liniştea şi sunetele naturii au fost lăsate pentru ca noi să fim împacaţi cu sine şi să avem parte de momente în care să ne gândim mai profound atunci când e nevoie. Zâmbesc în sinea mea şi înţeleg că mult mi-a lipsit acea linişte de care am avut parte doar în copilarie, când toate au fost mult mai simple.  

El

Am ajuns în lumea din care nu mai doresc să evadez. E o lume minunată, e lumea în care totul e modelat după placul meu. Stau un pic şi mă calmez, fiindcă simt cum fericirea îmi rupe sufletul şi inima. Sunt în aşteptare, asemenea unui copilaş. Am lăsat ca fiorii plăcuţi să treacă prin mine şi cu nerăbdare m-am cufundat în oceanul viselor mele. Mai întâ totul era în ceaţă  dar din acest fum des a început să prindă viaţă o siluetă. Era el. A întins mâinele către mine, am citit pe chipul lui că mă aştepta şi îi era dor de mine. Şi mie îmi era dor de el, o zi întreagă am fost plecată. M-am tot gândit la el şi ce poate face el acuma. Însă brusc ma fulgerat un gând că totuşi el nu e real, el trăieşte doar în mintea mea. Însă după am abandonat aceste gânduri fiindcă mă simţeam bine. Nu mai conta dacă e adevărat sau nu, pentru mine era cel mai real şi cel mai perfect. A zâmbit şi am simţit cum toate problemele mele dispar fiindcă zâmbetul lui îmi aduce pacea în suflet şi mă face să fiu sigură  pe mine. A întins mâna.

Şi atingerea lui ma făcut să zbor de fericire. Aceasta îmi lipsea cel mai mult, atingerea placută şi caldă a mânii lui. De multe ori când nu mă simt bine îmi amintesc de atingerea mânii lui şi tot ce mă apasă dispare ca şi prin farmec. Puţine lucruri îmi aduc liniştea şi unul din aceste lucruri sunt acelea ce-mi amintesc despre tine pe parcursul întregii zile. Păşim încet în ceaţa densă şi acolo unde punem piciorul răsar maci ce par să fie aprinşi ca şi focul din inima mea. Dar parcă totuşi privirea ta este pustie, este ceva ce mă urmează până şi în vis şi îmi umbreşte fericirea, falsă aşa cum e, dar fericire. Erai pustiu, poate fiindcă undeva în adâncul sufletului ştiam că singură mă înşel şi tu niciodată nu poţi să simţi ceva pentru mine. Nici ură, nici dragoste, nici milă nimic din cele care se numesc sentimente. Dar nimic nu mă poate face să renunţa la lumea în care mai trăieşti tu pentru mine. Nimic, nici realitatea, nici problemele, nici durerea, nici dezamăgirea, nu mă pot face să renunţa la tine şi la visele mele, care vor rămâne doar nişte vise. Însă datorită lor durerea mea nu mai doare şi tristeţea mea nu e amară, ci mă face să zâmbesc fiindcă ştiu că din vise nu mai poţi pleca. Ziua saturăm trupul nostru cu diverse lucruri, iar noaptea sufletul cu vise. Oare ce este mai necesar pentru noi, să fim mulţumiţi fizic sau spiritual?
Nu ar fi fost rău dacă erai şi în viaţa reală lângă mine, însă dacă nu e posibil şi aşa e bine. Atunci când adorm iar el apare lângă mine eu nu mai pot face diferenţa între realitate şi vis. Pentru mine visul tot e o realitate în care totul retrăiesc spiritual. La fel ca şi viaţa reală în vis putem să simţim anumite lucruri. Şi eu te simt pe tine, simt mâinile tale pe umerii mei, simt respiraţia ta şi bătăile inimii. Acuma te-am îndrăgit şi mai mult fiindcă eşti perfect şi niciodată nu ai să mă dezamageşti şi nu ai să mă minţi, toate aceste lucruri am să le fac eu în locul tău.

 O plimbare lângă tine e cel mai minunat lucru. Dacă ar fi şi o modlitate în viaţa reală să te vizitez ca să vad cum eşti, dar pentru mine nu mai e. Nu mai e nimic, nici tu şi nici o soluţie de a  te revedea sau de a ştii ceva despre tine, măcar în taină. Cred că m-am dezobişnuit de la "adevaratul Tu" şi m-am ataşat de "Tu din vise". Astfel nu am să te pierd niciodată şi tot timpul am să te regăsesc atunci când am să am nevoie de tine. De multe ori îmi răscolesc sufletul şi amintirile ca să-mi amintesc ceva legat de tine aşa cum eşti pe viu, însă în mintea mea apare doar nişte picături de ploaie. Care de multe ori aş fii dorit să fiu eu şi să-ţi răcoresc faţa. Încet să curg pe ea imitând fiecare rid şi curbură a chipului tău drag.  Mai tare am strâns perna. Perna în care s-au imprimat visele cu tine. Mai simt aroma trupului tău şi mă trec fiori placuţi. Încet adorm cu tine în vise şi încerc sa uit de această lume ce mi te-a furat pentru totdeauna, dar totuşi nu a reuşit până la capăt. Au uitat de gândurile şi amintirile mele. E un lucru urât să condamni un om doar la vise şi să-l lipseşti de viaţa reală. Însă e bine dacă poţi face un om să nu te uite niciodată pentru nimic,  din această lume tristă.

Aşteptare fără sfârşit

El s-a aşezat pe pe pervaz, a aprins ţigara şi a tras din ea  adânc, de pacă dorea dintr-o singură inspiraţie să o fumeze pe toată. Era agitat şi nervos, nu  înţelegea de ce nu se poate stăpâni, doar totul era bine. Însă gândurile nu-l lăsau în pace. A încercat să fugă de ele, însă ele erau legate de el cu un fir invizibil, pe care nu avea cum să-l  taie. Iar aceste gânduri şi mai mult îl iritau, fiincă era conştient că nimic nu mai depinde de el. A fost prea dur şi indiferent cu ea, iar acuma când ar dori să fie tandru  e prea tîrziu. El nici nu mai încerca să o convingă sau să-şi ceară iertare, totul era pierdut pentru el. Iarăşi a luat o hotărâre pentru ambii. Obişnuia să facă aşa ceva şi nu se gândea că atunci când o relaţie implică două persoane ambele au dreptul de a hotărâ. Dar nu şi în relaţiile lui, de obicei era sever cu el, la fel era şi cu alţii, nu făcea nici o excepţie. De şi ea îl mai iubea şi ţinea foarte mult la tot ce era legat de el. El o minţise şi  nu era pentru prima oară, iarăşi o abandonase, dar se obişnuise şi cu aceasta. Ea l-ar fii iertat dar nu l-ar fii primit niciodată înapoi. Singură i-a spus că nimeni nu va rezista mult timp să fie departe de persoan dragă. El era conştient că nici ea nu va putea să-l aştepte atâta. La ce bun să se gândească că îi aprţine când el nu e alăturea şi poate nici nu se va mai întoarce ci va fii în braţele alteia. Distanţa nu apropie doi îndrăgostiţi din contra te face  să fii mai distant nu doar fizic ci şi spiritual. Ea se mai sufoca fără de el, dar ştia că era mai bine aşa.

Dorea ca el să ştie că ea îl mai iubeşte şi că va ţine la el indiferent de ce va face sau cum se va comporta cu ea. Dar se pare că el nu avea nevoie de aşa ceva. Iar altceva ea nu avea de oferit. El se mai frământa singur pe el nu se înţelegea de şi era de părerea că ea e o femeie deosebită şi ei îi spuse acest lucru. Dar acuma înţelegea că toate eforturile de a o cuceri au fost fără de rost dacă el singur  a dat cu piciorul în tot. Şi cât de greu a fost să o convingă. A fost o ţintă grea, iar când a obţinut ce a dorit a renunţat ca după să regrete. A plimbat puţin mâna prin părul ce a început să crească. Iarăşi a tras din ţigară fumul  ce se zbatea, a încercat să-şi amintească de cât timp nu a discutat cu ea. Era un an în care a abandonat-o şi înainte de aceasta i-a zis că de această dată vorbeşte sincer şi cu adevărat doreşte să fie cu ea. Cum poate el acuma să mai revină şi să mai promită ceva singur era conştient că totul e pierdut. Timpul nu iartă şi nu întoarce înapoi clipele ce le-ai pierdut fără de rost. Dar oare ce ar fii făcut dacă chiar putea să întoarcă timpul acela înapoi? Acel timp în care ea îl mai credea şi îi zicea că-l mai iubeşte. Nici el nu ştia ce trebuia să facă, dar măcar era conştient cu ce a greşit. Ea se mai gândea la el, dorea ca el să revină în viaţa ei, dar nu cred că ar mai fii avut curajul să-i mai zică, că încă îl mai iubeşte nespus de mult...Oare ce o face pe ea să-l mai iubească, după ce a dezamăgit-o de atâtea ori? Dar la unele întrebări nu ne este dat să cunoaştem răspunsurl, nici ea  nu putea să răspundă la aceasta întrebare dificilă. În dragoste nu există logică, raţiune, calcule, există doar sentimente ce nu pot fii controlate de raţiunea noastră. Inima nu are stăpân...e greu să o controlezi şi să-i zici pe cine să iubească şi pe cine nu. E imposibil şi absurd de şi ar lipsit multe persoane de suferinţa şi frica de a  mai iubi.

O durere plăcută

Se pare că am scăpat de durere. A fost nevoie doar de un mic efort să te uit pe tine. Fără durere nu mai sunt aptă să scriu, nu mai am inspiraţie, deci de voie de nevoie trebuie să-mi amintesc de tine dacă doresc să simt că trăiesc dar nu pur şi simplu exist. Tu ai fots durerea ce hrănea textele mele, ce mă făcea să simt lumea mult mai bine. Dar am dorit să mă eliberez de ea. Acuma nu mai simt nevoia să plâng în fiecare seară, fiindcă nimic nu mă mai apasă nu mă mai sufocă. Acuma sunt asemenea unei păpuşi lipsite de viaţă fiindcă nu mai simt nimic. Nici ură nici dragoste nici durere. În cine mam transformat fără durerea ce mi-ai adus-o în inimă, nici eu nu mai ştiu. Însă mai simt dorul să mai trăiesc şi dacă unica condiţie pentru aceasta e să simt durerea ce a rămas cu mine în urma ta, atunci eu am să o accept şi am să o strig înapoi. De ce oare e aşa de greu fără tine? Doar înainte de a te cunoaşte nu era aşa. Cât de mult te poate marca părerea persoanei iubite. Brusc am devenit urâtă şi pustie fiindcă mai respins tu, dar eu aceasta nu pot face. Deci scumpa mea durere, trebuie să te întorci la mine, aşa de mult mam obişnuit cu tine că-ţi simt lipsa. Chiar de ai plecat tu totuşi ai lăsat ceva în urma ta, o muză ce nu va muri niciodată şi mă va ajuta să simt şi să înţeleg viaţa din plin. Mereu vei fii durerea plăcută ce ma va ajuta să nu renunţ şi să merg înainte, însă care la fel mă face să nu mai am încredere în alţii şi în ceea ce zic unii. De multe ori cuvintele au fost de prisos, însă cel mai mult a spus sărutul tău şi atingerea ta blândă. Nu zic adio fiindcă ştiu că gândul iar şi iar mă va aduce la tine dulcea mea durere ce mă face să simt viaţa.