De cele mai multe ori se dă o luptă în interiorul meu. Într-o zi sunt liniştită plină de optimism, iar în altă zi nici eu nu mai ştiu ce simt şi ce doresc. Stări ciudate mă pot cuprinte atunci când mă gândesc la el. În unele momente parcă doresc să-l mai văd să-l mai cuprint, însă în alte zile îl alung din viaţa mea, din gândurile mele din inima mea. E greu şi dureros să duc această povară, cred că e timpul să o las, doar de atâţea ani o duc. De multe ori mă opresc o las jos şi mai trec peste aceste amintiri, acele dorinţe. După un mic popas iarăşi iau povara pe inimă şi plec mai departe. Dar oare de ce trebuie să o mai duc cu mine, ce rost are? Cred că e timpul să scap de ea şi să merg mai departe, să fiu deschisă pentru lucruri noi şi mult mai plăcute. Doar viaţa nu stă deci şi noi trebuie să ne mişcăm împreună cu ea. Amintirile vor rămâne, atâta timp cât doresc eu, poate şi pentru toată viaţa. Dar aceasta nu înseamnă că trebuie să fiu sclava lor. Cu tristeţe cuprind aceste adevăruri, dar totuşi înţeleg că fără de ele îmi va fii mai greu. Sper să dispară tot ce îmi provoacă dureri şi să pot visa în continuare fără limite şi regrete. A fost frumos atâta timp cât a fost, cum toate au un început au şi un sfârşit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu