Fluture Multicolor

Un copil cu o candelă în mână, disperat căuta în această lume dragostea. Dar nu o găsea. A auzit despre ea din carţi, de la alţii, însă ea parcă doar acolo putea să mai fie găsită. A găsit durere, dezamâgire, singurătate. Tristeţea se citea în ochii lui mici în care se mai reflecta lumina ce pâlpâia de la candelă. Adormise, asemenea unui motănel, se făcuse ghem, de parcă dorea să se protejeze de frigul şi indiferenţa acestei lumi. A început să viseze că dragostea e asemenea unui fluture multicolor care încearcă să coloreze viaţa cu cele mai frumoase stări şi trăiri, cu cele mai vii şi calde culori. Alerga după fluturele multicolor ca să-l prindă fiindcă aşa de mult timp îl căuta. A ajuns în faţa unui lac, fluturele s-a aşezat pe o piatră şi s-a transformat înt-o minunată zână ce acuma îşi privea imaginea în oglinda apei. Copilul amorţise fiindcă nu îşi putea închipui că dragostea e atât de firavă şi frumoasă. O privea atent şi simţea cum o căldură plăcută îl cuprinse, a înţeles că aceasta era dragostea. Acea pe care o căuta, dar în viaţa reală nu o găsise fiindcă lumea a refuzat să mai iubească, iar caldura a fost înlocuită cu frigul metalului greu şi dur. Trăia ceva neexplicabil şi frumos, nici nu realiza că visează, pe faţa lui adormite  se vedea un zâmbet minunat, de mult timp nu mai zâmbise, fiindcă nimic nu-l mai bucura. Brusc zâna s-a transformat iarăşi în acel fluture minunat, care de aceasta data a zburat deasupra apei. El nu mai putea să o umeze însă în sufletul lui a rămas acea căldură plăcută. A mai hoinărit ceva vreme pe tărâmul unde a întâlnit dragostea, însă a venit timpul să se trezească la acea realitate în care trebuia să aducă el dragostea. S-a trezit, se simţea mult mai bine, a luat candela în mână şi a pornit mai departe, mult mai încrezut şi mai fericit. Acuma îi era mult mai uşor să mergă pe drumul vieţii fiindcă în sfârşit a găsit ceea ce cauta cu înverşunare. Era sigur că dragostea face minuni şi poate că e cel mai necesar lucru pentru a fii fericit. După un timp a renunţat la candelă fiindcă caldura şi lumina din interiorul lui îi era calăuză. Ştia ca dragostea niciodată nu va da greş şi tot timpul îl va face să se simtă fericit iar şi iar, însă atunci când va ajuta pe cineva şi în schimb va primi un zâmbet minunat, asemenea zâmbetului zânei cu ochii trişti de pe tărâmul viselor, el va realiza că binele făcut împlineşte dragostea ce o are în suflet.

De vorbă cu singurătatea

M-am aşezat la masă ca să-ţi scriu o scrisoare, atătea aveam să-ţi spun, dar acuma nu mai am despre ce scrie. Ciudat lucru oare de ce? Scriu ceva pe foaia ce îmi sta în faţă, recitesc, dar nu e ceea ce am dorit să-ţi spun, tai cu o linie subţire cuvintele aşternute pe foaie, după simt cum nervii mă sufocă şi mai apasat cu multe linii trec peste acele cuvinte. Mă apuc cu mâinile de cap şi mă gândesc oare ce aş mai putea să-ţi scriu.
- Oare ce aş mai putea să-i scriu? Flacăra lumânării a început să pâlpâie din cauza cuvintelor pronunţate de mine, am deranjat aerul. Din întuneric am auzit o voce.
- Cred că nu mai ai ce să-i scrii, dragă.
- Nu e posibil aşa ceva. Nu doream să cred aşa ceva, era imposibil, doar doream atâtea să-i spun.
- Ba e posibil şi cunoşti prea bine, că atunci când doreşti să discuţi e nevoie de două persoane, nu poţi duce de una singură o convorbire la nesfârşit. Vocea din întuneric avea dreptate, poate din acest motiv nu mai ştiam ce să-i scriu fiindcă am vorbit pentru doi şi s-au terminat cuvintele. M-am întristat, rău mă întristasem şi nu doream să accept realitate dură. În tot acest timp am stat de vorbă cu  singărătatea tot timpul s-a dat o luptă între mintea mea clară şi dorinţele, dorinţele de a nu a renunţa de a merge mai departe, măcar de această dată să merg mai departe indiferent de situaţie, indiferent de alţii, indiferent de durere şi suferinţă, doar să merg mai departe.
- Ai dreptate, cine ai fii tu, ai dreptate.
- Eu, sunt singurătatea ta, eu niciodata nu am să te părăsesc şi tot timpul am să te urmez, am să fiu acolo unde eşti şi am să-ţi amintesc despre dezamagirile trecutului şi regretele prezentului, însă atunci când iarăşi ai să-mi aparţii doar mie, doar atunci ai să înţelegi cu adevărat ce rol are fiecare  persoană în viaţa ta.
- Aceasta aşa e, tu îmi dai ocazia să mă gândesc foarte bine la toate câte se întâmplă şi toate lucrurile care  vor urma să se întâmple.Da, doar tu ai mai rămas cu mine şi mă ajuţi să descâlcesc ghemul ce a rămas în urma fiecărui om ce a făcut parte din viaţa mea.
- Acuma dacă ai ceva de scris, scrie, dacă nu e mai bine să nu te storci de cuvinte silnice care nu au nici un rost şi nici o semnificaţie pentru tine, vor veni ele, la timpul lor, poate atunci când ai să primeşti un răspun, la toate cele scrise înainte. Mam ridicat am suflat către lumânare şi parcă am lipsito de viaţă, bezna mă înconjurase însă mai simţeam singurătatea în preajma mea. Am hotărât să merg la culcare, poate o nouă zii îmi va aduce răspunsul la întrebările mele şi îmi va aduce cuvintele necesare ca să-ţi spun tot ce am avut de spus dar nu ştiam cum să scriu.

Muzica

Las notele plăcute să curgă în jurul meu şi să-mi răsfeţe sufletul. Simt cum a pătruns în mine  şi îmi trezesc emotii şi stări minunate. Parcă încep să simt prin altcineva, prin acea persoană care a dat viaţă acestor note divine ce se schimbă una pe alta într-o trecere fină şi minunată. Toate aceste note parcă mă înconjoară şi mă fac să mă rup de la pământ, mă duc acolo unde aş dori să fiu acuma, sau poate în acel loc la care se gândea creatorul lui. Închid ochii şi simt de parcă am aripi, ritmul notelor dirijează cu întreaga mea fiinţă. Gust în acelaş timp şi din sălbăticia vântului şi din puritatea apei şi din taina nopţii. Totul mă înconjoară şi mă fac să le simt mai aproape. Minunată lume a notelor ce te îmbracă cu cele mai plăcute stări, vor trăi veşnic în mintea noastră şi tot timpul ne vor aduce bucurie. De multe ori un cântec ne face să ne amintim de cineva sau ceva ce a fost cândva. Poate a fost ceva trist, însă notele plăcute pot alina orice durere şi pot să ne schimbe dispoziţia. În unele cazuri cînd mă simt tristă şi singuratică, doar muzica mă poate înţelege, parcă intră adânc în inima mea şi se contopeşte cu durerea ce o am. Notele plâng împreună cu mine şi mă fac să mă simt mai bine fiindcă ştiu că totuşi cineva mă înţelege. Ador să las notele plăcute să curgă prin mine, mă fac să mă simt de parcă am aripi, aripi de care am fost lipsit de mult timp...

Micul meu secret

Ai început să trăieşti în gândurile mele şi nu doresc să te las să pleci din ele. Tu eşti micul meu secret, despre care nici tu nu vei ştii. Am să te ascund adânc în inima mea în cel mai ascuns şi mai frumos loc, ca nici tu să nu-ţi dai seama cât de aproape îmi eşti. Nici în ochii mei nu vei găsi vre-o licărire care să te dezvăluie. E mai bine să tac, nimic să nu ştii să crezi că nu mai doresc să visez de şi am să fac acest lucru în secret. Oricum liniştea îmi este tulburată însă nu doresc să fur şi liniştea ta.E mai bine să mă ridic sus către cer şi să cad jos cu o viteză mare în cât să mă zdrobesc, decât să-ţi curm liniştea şi să-ţi fur somnul, să-ţi evadez visele şi să te fac să crezi că ziua care va venii e mai bună decât cea care este fiindcă poate ceva se va schimba. Am să iau şi suferinţa ta asupra mea căci nu mai doresc ca tu să suferi. Un trup atât de puternic ascunde o inimă atâ de firavă. Eu în schimb sunt mult mai puternică, cred că singură pot duce povara suferinţei pentru noi.  Râd şi plâng în acelaş timt. Râd fiindcă înţeleg că iarăşi pot simţi ceva divin pentru cineva, însă plâng fiindcă ştiu că nimic nu se poate schimba şi fiindcă doresc să sufăr în linişte. Pe când îmi vine să plâng trebuie să zâmbesc ca să nu mă demaşti tu. E greu să te ascunzi, dar e mai corect. Doresc să te păstrez doar pentru mine şi nu aş dori să aflu mai multe despre tine pentru ca să rămâii şi în inima mea neschimbat aşa cum te cred eu ca eşti aşa cum te-am văzut şi te-am cunoscut eu. Micul meu secret, ce face să bata inima si mai repede, ce mă face să mă desprind de la pămân şi să zbor deasupra tuturor dezamăgirilo pe care le-am avut. Iţi mulţumesc că ai apărut în viaţa mea şi îi multumesc Domnului că mi-a dat ocazia să mai cunosc încă o persoană specială din viaţa mea.

 Şi tutuşi într-o zi te va găsi
Şi toate vise vor prinde viaţă
În întuneric chiar de ai să fii
El v-alungă tristeţea şi singurătatea.

Dragostea Domnului

Las notele plăcute să curgă prin mine, note ce-L slavesc pe Dumnezeu şi simt cum inima mi se umple de bucurie. De o bucurie neexplicabilă după care am tânjit mult timp. E ceva minunat şi divin nu poate fii comparată cu nimic din cele simţite înainte de mine sau cele ce vor urma. Dragostea şi Bucuria care vine de la Dumnezeu sunt cele mai minunate şi mai plăcute lucruri care le putem primi. Am primit o ocazie, încă una ca să ne bucurăm de toate câte au fost create spre fericirea noastră însă nu am ştiut să  le păstrăm. Mă bucur nepus de mult şi înţeleg cât de mult mă Iubeşte Domnul, atunci când mă uit la o frumză, la un fericel de iarbă, la un zâmbet minunat de pe chipul unui copilaş. Nu ştim să ne bucurăm de simplele şi minunatele lucruri, deseori alergăm după ceva ce nu posedăm, dar poate nici nu avem nevoie de aceasta, poate avem totul ce ne este necesar pentru a fii fericit. Deschide larg porţile inimii şi acceptă Adevărata şi Pura Dragoste de cel mai înalt grad. Uită orice tristeţe şi îndreaptăţi inima spre Bucurie şi Pace. Astăzi am avut parte de singurătate fizică însă aceasta ma făcut să înţeleg că totuşi e important cine trăieşte în interiorul meu nu în exterior. Astăzi în această zii minunată în care de multe ori uităm ce sărbătorim, eu am încercat să fiu mai aproape de Acel care mi-a oferit încă o şansă ca să trăiesc o viaţă minunată. De multe ori greşesc însă ştiu că El mă iubeşte şi mă va ierta, trebuie doar sa deschid inima şi mintea spre El. El a demonstrat că adevărata dragoste există şi trăieşte în fiecare, trebuie doar să înţelegem acest lucru. Apropii mâna de piept parcă simt o căldură plăcută, aceasta e Dragostea, Dragostea ce am cautat-o, era atât de aproape însă din cauza unor lucruri am fost oarbă şi nu am realizat că ea tot timpul a fost în mine.

Zebra neagră 5

Era cât pe ce, dar aceasta nu se pune. Căutam cu înverşunare dragostea visam, visam şi visam, dar nimic. Am înţeles că ea mă ocoleşte, dar oare de ce? Dar nu doream să renunţ. Încetul cu încetul valiza amintirilor a începus să se umple, le aşezam pe toate acolo cu mare atenţie fiecare amintire avea locul său. Se mai întâmpla de multe ori să  scutur praful de pe ea şi să petrec ore în şir răsfoind caietele în care îmi revarsam amarul şi scria amintirile placute. Mă obişnuiam să-i rog pe alţii să-mi scrii mie ceva, ceva ca să-mi amintească de ei. Am adunat multe însemnări, unii mă sfatuiau să zâmbesc mai des, alţii mă lăudau şi ziceau să nu mă schimb fiindcă sunt o persoană bună, alţii ziceau să nu mă dau bătută. Toate aceste cuvinte mă încurajau şi mă făceau să mă simt mai bine, însă totuşi nu am găsit răspunsul, de ce dragostea încă nu mă vizitase. În noapte mă răsuciam în patul meu de multe ori mă trezeam şi mă uitam căt e ora, de parcă aşteptam ceva dar singură nu ştiam ce. Anii treceau şi eu am înţeles că pentru mine dragostea va fii ceva ce există doar în poveşti. Încercam să văd care e problema, de multe ori credeam că e problema în mine şi de multe ori mă convingeam că e aşa. 

 O mare povară purtam în inima mea, dorul de a iubi şi a fii lăsată de cineva să simtă această dragoste, însă de multe ori se adeverea că mulţi nu aveau nevoie de dragoste. Am renunţat să caut, însă admiram cuplurile ce stăteau pe băncile din parc sau care se ţineau de mâini atunci când se plimbau. De multe ori se întâmpla să văd şi bătrâni care se ţineau de mână şi mă fulgera gândul că dragostea e veşnică şi ne însoţeşte până la ultima suflare. Însă dragoste există pentru alţii dar nu şi pentru mine. Am început să gândesc că dragostea e o otravă ce curge prin vene şi în fiecare zii ne omoară încet dar sigur, însă peste un timp am realizat că nu e aşa.

Admiram oamenii care se iubeau, gesturilor lor tandre, atenţia şi grija pentru persoana dragă, vorbele dulci şi dorul ce îi chinuia pe aia care sunt departe, tot aceasta mă făcea să înţeleg că totuşi dragostea e ceva minunat. Am observat că dragostea în unele momente e dură, fiindcă provoacă durere, atunci când trebuie să te desparţi de persoan dragă chiar dacă este pentru o clipă.

 Însă o despărţire aduce o nouă întâlnire, o despărţire te face să realizezi cât de profundă e dragostea ta şi cât de mare e nevoia de avea acea persoană în preajma ta. De şi nu retrăisem aşa ceva realizam aceste lucruri, de parcă eu trăiam prin eroii mei, sau eroi poveştilor. Pe hârtie reuşeam să redau stări ce nu le-am trăit, nici eu nu înţelegeam cum e posibil aşa ceva, poate cei din jur mă ajutau să  înţeleg mai bine aceste stări. Eram îndrăgostită de dragoste, oare cum arătă ea? Pentru mine ştiu ca era cel mai minunat lucru. Ea fugea de mine, însă eu o cautam ziua cu lumânarea, în toate colţurile al acestei lumi, în ochii îndrăgostiţilor, pe aleea parcului, la apus şi răsărit. Dar totuşi cred că nu am căutat acolo unde trebuie, dragostea trăieşte în inimile noastre, iar acolo nimeni nu poate pătrunde fără aprobarea persoanei care deţine această inimă.