Nimic nu mai contează

 

 De multe ori cînd nu cauți nimic, acel nimic te găsește pe tine. Cer minimu ca după să înțelegi că cel ce e alăturea dorește mai mult și nu e mulțumit de ceea ce oferi. Însă de multe ori e mai bine să nu cedezi și să rămîi tare pe poziție ca după iar să nu te convingi că ai greșit. De obicei așa se întîmplă…de parcă totul în această viață  e după acelaș scenariu: banal, trist, sărăcăcios și lipsit de culorile sentimentelor și trăirilor noastre. Dorești să speri că poate de această dată totul va fi diferit, începi să te deschizi, îmbrățisezi aceste gînduri cu tandrețe și căldură, ca după să simți cum spinii dezamăgirii și minciunilor îți strapung întreaga ființă și lasă răni adînci nu doar pe trupul tău dar și pe sufletul tău, gîndurile tale, încrederea ta, speranță, vise, credință. Ceea ce nu ne omoara ne face mai puternici, așa ți-am scris ție și așa îmi spun și mie, încerc să mă încurajez și să cred ceea ce am spus cîndva cuiva, care la fel a fost rănit și dezamăgit. Viața merge înainte indiferent de evenimentele care au loc în ea, de s-ar opri de  atîtea ori de cîte ori noi suferim sau sîntem  dezamăgiți cred că nu ne-ar ajunge o eternitate ca să vedem sfirșitul vieții noastre. Dar eu aș dori să schimb o eternitate de chinuri pe o clipa caldă, plăcută, tandră, pe o clipă binecuvîntată, blîndă ca și soarele primăvăratic, pentru astfel de clipă aș schimba eternitatea de dureri. 
    Durere…cel ce zice că nu dorește să provoace durere știe cel mai bine cum să o facă. Poate și eu la rîndul meu am rănit pe cineva iar acuma e timpul ca aceasta să revina înapoi, nu pot ști, însă dacă am greșit aș dori să-mi cer iertare, nu pentru a scăpa de durere dar pentru a spune acelei persoana că acuma o înțeleg foarte bine, iar poate acel cineva să-mi spună nu e nimic, aceptă totul așa cum e, fiindcă nu tot timpul sentimentele, trăirile sau simpatia poate fi reciprocă, acceptă și tu aceasta cum am acceptat și eu aceasta de la tine.  
 Un dar de care nimeni nu are nevoie și pe care totuși toți i-l oferă. Acuma cînd stau la marginea cuvintelor tale care m-au ridicat poate prea sus, eu amețesc și tremur și simt că nu mai am puteri. Încerc să țin echilibru, cît de greu poate fi chiar și pentru un om echilibrat. Oare mai are rost să evadez în oceanul amintirilor. El e doar o combinație de litere și simboluri, el poate este undeva dar nu e alăturea de mine. Cuvintele nimic nu înseamnă, pentru alții nimic, dar pentru un om ce se ține de cuvînt înseamnă totul. Am uitat de regula de bază că noi toți suntem diferiți și eu nu sunt ca și alții cum nici alții nu sunt ca și mine. Discuțiile despre cele divine și cele mai puțin divine și mai mult pămîntești, au liniștit durerea din suflet și parcă un pic au îmblînzit frica. Dar înțelegeam că aceasta nu e pentru mult timp, bănuiala s-a cuibărit într-un colț al sufletului meu și mă rodea în fiecare zi. Vocea banuelii a devenit și mai puternică cînd tu ai început nici să nu mai ascunzi aceste lucruri. Cuvintele: “Că cel mai mult conteaza sufletul ci nu cicatricile de pe corp”, “Cîndva poate ne vom privi”, “ Nu…eu te-aș vrea pentru o viață“, “Dacă erai lîngă mine deși nu prea sunt în stare acum..te-aș fi luat în brate și te-aș fi încurajat pînă ce simțeam că nu mai ești dezamagită”, toate acestea s-au făcut  în scrum, atunci cînd dezamăgirea, banuiala și mincina s-au atins de ele, iar aceste gînduri păreau atît de sincere, ele păreau eterne, puternice. Dar acuma ele nu mai conteaza. Totul a plecat și eu am înțeles de ce, fiindcă eu am fost slabă și am crezut în ceea ce știu ca nu poate fi. Pentru toate aceasta am plătit un preț mic. Totul a început repede și s-a sfîrșit repede, aceasta e cel mai bine și cred că e cel mai corect. Viața e un lucru imprevizibil, aceasta îmi scriai tot timpul și ai și demonstrate acest lucru. Bravo, ai rămas bravo pînă la urmă. Iar eu la urmă am demonstrat că nu sunt chiar așa de bună cum credeai tu. Acuma pot să-ți zic “tu”, nu mai e nevoie sa mă ascund sau sa fiu încordată, să par veselă cînd sunt tristă, sau să discut cînd nu am chef, nu mai trebuie sa zîmbesc, cînd îmi vine să urlu de durere și singurătate. Acuma pot să ți le scriu pe toate,  fiindcă ești tăcut și nici nu poți să-ți închipui cîtă durere ai lăsat în urmă. Nici nu trebue să știi, e cel mai împortant tu să nu suferi, să nu simți durere. Oare de ce aceste gînduri mă vizitează, de ce sufăr pentru o persoană străină și mă înteresează mai mult durerea altuia decît propria durere? Nici nu doresc să știu răspunsul la această întrebare, nici nu mai înțeleg de ce am  astfel de întrebări…Sper să nu mai număr zile și sper să nu ajung să număr lunile de la începerea tăcerii, ar fi prea dur din partea ta să mai rămîi în amintiri sau în mintea mea. Dar și mai mult sper să nu revii. Aceasta ar fi duritate cu probă înaltă. Dacă eu am înțeles bine, duritatea și severitatea pe care ai avut-o au rămas în urmă, în acel trecut pe care dorești  să-l uiți. Mai cred, doar în aceasta mai cred. Acuma urmează să îți scriu ceea ce am dorit să-ți zic dar nu am avut timp. Îți doresc tot binele din lume și în sfirșit să găsești adevărata cale, iar pe această cale să te însoțească cea mai bună, mai minunată, mai înțeleaptă si mai calmă ființă. Fie ca din rodul dragostei voastre să se nască cei mai minunați oameni. Fie ca totul să fie așa cum dorești și cum speri și îți închipui. Te rog închipueți cum ai dori să fii ea și sper să o gășesti cît de curînd. Rămîi așa cum ești, bun, blînd, liniștit, calculat, echilibrat, romantic, poți să devii și mai bun, aceasta nu va șterge din farmecul tău. Sper să se termine căutările tale și în sfirșit să găsești acele brate și acel loc unde oriunde în lume ai să zici că ești acasă și ai să zici că nimic nu îți mai lipsește.