Toate sunt date uitării, parcă a trecut suficient timp, dar totuşi parcă mai lipseşte un pic, înca un pic, ca totul să fie uitat definitiv. Râd în sinea mea fiindcă ştiu că singură mă înşel, dar oare de ce o mai fac? Când ştiu că totuşi ceva va mai rămâne, va rămâne până voi dispărea eu. Adânc în subconştientul meu şi va ieşi la suprafaţă cu prima ocazie, cu primul lucru ce îmi va aduce aminte de tine.Singură încerc să mă vindec de virusul dragostei ce poartă chipul tău. Şi când cred că te-am uitat, atuncea realizez că îmi aduc aminte te tine. Oare de ce nu te pot uita? Când şi tu şi amintirile despre tine mă fac să sufăr. Nu înţeleg de ce eu continui ceea ce ai început tu? Doresc să uit până şi cele mai plăcute momente, cele mai dulci vorbe, numele tău, chipul tău şi tot ce-mi poate aminti de tine.
Dar sunt conştientă că nu e posibil, fiindcă tot timpul dau de ceva ce-mi aduce aminte de tine, poate aud din greşeală numele tău, dulcele tău nume. Sau pot să-mi amintesc de tine când sunt singură, când ma culc şi simt frigul de sub plapumă. Chiar şi acuma scriu fiindcă mi-am adus aminte de tine. În astfel de circumstanţe cum am să te pot uita, nici eu nu ştiu. Se zice, că e greu să pătrundă cineva în inima cuiva, însă e şi mai greu să scoţi pe cineva de acolo. Încerc să mă vindec de tine, dar eşti ca şi o boală ce nu are tratament, încerc dar poate nu mă stărui suficient, poate pun prea mult suflet până şi în amintirile legate de tine. Sunt incurabilă şi slăbită de toate şi poate nu mai doresc să lupt fiindcă ştiu că tot ce realizez în câteva luni se ruinează cu primul gând legat de tine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu