Nu mai pot...

   De atâtea  ori mi-am spus că nu mai pot iubi încât singură am început să cred în aceasta. Stau şi mă gândesc că de ar fii să apară chiar el nu aş mai avea  iubire nici pentru el. Dar oare cât de adevărat este aceasta? Nici eu nu ştiu, dar nici nu mai doresc să cunosc aceasta. De multe ori încep să realizez că eu am început să-i tratez pe alţii aşa cum a făcut şi el. De ce oare totul se mai roteşte în jurul lui, universul meu, întregul univers poartă numele lui. Încer să-i conving pe alţii că dragostea este cel mai minunat lucru, scriu diverse poveşti, însă singură nu cred în ele. Am visat mult timp la dragoste însă cred că atunci când râvneşti spre ceva şi doreşti acel ceva foarte mult, nu ai parte. Oare la toţi e aşa? Totuşi sunt sigură că măcar o singură dată toţi au trecut prin aşa ceva. Dar fiecare depăşeste aceste momente în felul sau sau poate nu le depăşesc. Oare de ce depind aceste lucruri? Nimeni nu poate să-mi răspundă la aceste întrebări, fiindcă mulţi nici nu se gândesc  să găsească răspuns la ele. Eu mă mai lupt cu ele, cu acele semne de întrebare, care încep să-mi dea dureri de cap. De cele mai multe ori am încercat să renunţ să nu mai caut, să triesc prezentul. Am trăit cu gândul la dragoste şi la cât de dulce poate fii, poate aceasta m-a făcut să mă îndrăgostesc doar de termenul dragoste, dar poate eu în veci nu am înţeles ce e cu adevarat ea? De multe ori am visat, dar uitam că visele nu se pot contopi cu realitatea. Eu fugeam după dragoste, însa ea fugea de la mine. Iar când credeam că am prins-o mă înşelam fiindcă ea în acel moment era departe de mine. Nu mai pot să iubesc altă persoană sau însăşi prezenţa acestui sentiment  poate fii în mine. Dar de un lucru sunt sigură că nu mai doresc să trec prin durere,  nu mai doresc să caut dragostea,  nu mai doresc să aflu cum e ea cu adevarat şi cât de dulce sau amară poate fi. La urma urmei toate sunt trecătoare şi poate şi dorul meu pentru tine a trecut.

De aş avea puterea

De ar fi posibil să ştergem greşelile din viaţa noastră, aşa cum ştergem cuvintele scrise cu creta. Nu ştiu dacă ar fii mai bine sau ar fii mai rău…oare ce aş şterge  din viaţa mea?  Poate câteva clipe în care am cunoscut unele personae ce nu aş fi dorit să le întâlnesc. Aş şterge toate lacrimile mele, clipele triste şi singurătatea. Aş şterge toate cuvintele urâte adresate unor persoane poate dragi sufletului meu. Aş şterge şi acel “Te iubesc”  ca el niciodată să nu mai ştie cine sunt sau  ce am dorit să fiu pentru el. Aş şterge toate despărţirile de oamenii dragi. Aş şterge toate lucrurile inutile şi fără de valoare. Dar oare fără toate aceste evenimente aş mai fi  eu ceea ce sunt acuma? Poate nu, căci totuşi suntem imperfecţi şi ne este specific să greşim. Cred că înainte de a face ceva trebuie să fiu mai chibzuită ca să nu mai apară dorinţa de a mai şterge ceva din viaţa mea…Voi  oare ce aţi şterge din vieţile voastre?

Zâmbetul ghioceilor

   Încet soarele a început să ne mai încălzească, primăvara schiţează un zâmbet  blând din razele de soare. Treptat aroma îmbătătoare a florilor începe să ne răsfeţe simţurile. Lumina puternică a început să intre şi în casele noastre sumbre care nu demult erau îmbrăcate în straie albe. A venit timpul să schimbăm  hainele pomilor, iar iarba să se facă un covor viu pentru a ne răsfăţa picioarele. Trilurile păsărilor cheamă primăvara pe meleagurile noastre. Acuma vom avea parte de zile mai lungi, de mai multă căldură.  Mulţi devin nostalgici, fiindcă amintirile deschid porţile inimii unde se ascunde dragostea. Dragostea e  asemenea unui gând care face ocolul întregii lumi iar după se întoarce la noi pentru a ne aminti de cele mai minunate clipe, de cei mai deosebiţi oameni, de cele mai plăcute trăiri. Şi eu m-am închis cu dragostea mea în  cel mai ascuns loc al inimii mele, nimeni nu poate să iasă dar nici să intre. Doresc să îngrop amintirile mele iar peste morman să pun un ghiocel în semn că a venit un nou început şi trebuie să fac loc altor amintiri şi stări.  În fiecare dimineaţă mă trezesc cu acest gând, dar oare când va fii acea zi în care aceste  gânduri vor prinde viaţă?  Aceasta doar de mine depinde. Mă uit la ghioceii ce îşi umezesc codiţile în lichidul incolor şi zâmbesc.  Aceste mici flori au reuşit să rupă un zâmbet de pe chipul meu trist.Mii milă de ei, au fost rupţi aşa cum ar trebui să fie rupete şi amintirile mele de mine. Amintirile sunt asemenea păsărilor călătoare plecate departe, ele se întorc în fiecare primăvară în acelaş loc, cu aceleaşi culori, cu aroma nostalgiei. Amintiri ce cântă cu vocea persoanelor dragi prezente în trecutul meu dar uitate în amintiri. Dar totuşi cred că mai am loc pentru noi amintiri, noi oameni, lucruri noi mult mai colorate şi mult mai vii. Las primăvara să intre în casa şi în inima mea şi doresc să fiu dusă de norii puhavi al amintirilor totuşi mai mult plăcute.