Ce-mi vorbește sufletul iar gura nu rostește...

Toate în capul meu s-au amestecat, gînduri, sentimente, amintiri, lucruri confuze, fluturii si gîndaceii. Offf, nu știu ce e cu acest haos. Dar gîndurile sunt mai puternice, ele pun stăpînire pe mine. Chiar și atuncea cînd dorm mă gîndesc la tine. Oare e corect? Oare se merită? Nu știu ce să cred sau ce să zic, las totul să decurgă de la sine și poate eu uneori am să-l împing. Nu știu pentru cît timp îmi va ajunge curaj, fortă sau ambiție sau poate chiar dragoste, sigur dacă ea este, nu știu, dar de un lucru sunt sigură, că eu nu doresc tot aceasta să se termine. Fiecare clipă alăturea de tine o sorb, așa o sorb de parcă e ultima clipă petrecută alăturea de tine. Îmi iau rămas bun de parcă nu am să te mai văd și de parcă sărut ultima oară aceste buze minunate. Totul e pentru ultima oară eu tot aceasta retrăiesc iar și iar cînd ne vedem, iar și iar, durere amestecată cu un pic de regret o bucată de dragoste și nostalgie după ceea ce a fost. În fiecare zi îți zic adio în mintea mea, la cîte au fost ele ajunge unul pentru fiecare om de pe planetă. Dar nu pot, sunt încă prea slabă, aceasta mă face vulnerabilă și dependentă de tine. Cînd sunt lîngă tine uit de toate și chiar de ceea ce nu ar trebui. Oare cît timp am sa fiu asa, oare poate fi și mai mare dependență? De mult timp nu am simțit așa ceva. Dependență, dependență. Mintea mea și noaptea strigă numele tău, nu mă lasă să dorm, chiar dacă îi înterzic nu reușesc să o fac să tacă. Cum să mă liniștesc, ce e de făcut în așa caz, îi tratez pe alții dar pe mine nu mă pot trata?  De multe ori încerc să îmi închipui că ești doar un vis și în fiecare zi parcă încerc să îți dau drumul, dar totuși încă te țin de mînă, uneori o sărut și încerc să sorb un pic din aroma ta, încerc să nu uit nimic, nici o cicatrice nici un semn , dar oricum înșeleg că tot timpul îmi scapa ceva, aceasta înțeleg atuncea cînd viața îmi mai oferă o șansă să te văd. Acuma stau și mă gîndesc dacă voi mai avea încă o ocazie să te văd, doar să te vad. Oare de ce în capul meu apăre tot timpul imaginea că locul tău este lîngă o altă femeie? Eu parcă te pregătesc pentru ea. Și sper ca într-o zi cineva să mă mulțumească pentru aceasta, măcar puțin, pentru toate aceste gînduri, nopți nedormite, pentru că am încercat să te fac să crezi în dragoste, că te învăț să înțelegi cum sunt femeile și ce doresc. Chiar dacă sunt conștientă de prezența ei, a celei  care va fi în viața ta viitoare, eu nu mă pot opri de a mă gîndi la tine. E o prostie să fi geloasă  pe o persoană care va apărea în viitor și pe care nu ai să o cunoști niciodata. Oare cum pot să numesc această boală și ce tratament mă poate ajuta?