Ție                 

   

   În zilele noastre minunile lipsesc, noi ne-am dezobișnuit să ne mai surprindem unul pe altul cu lucruri minunate, oare ne costă ceva dacă scriem sau spunem cuiva:”Bună ziua.” Oare dacă nu mai dorin să mai discutăm cu cineva de ce o mai facem, suntem ciudați pe undeva și e greu să ne înțelegem unul pe altul. A trecut o lună de discuții, eu de la început nu eram interesată, dar măcar răspundeam din politețe, acuma tu ai devenit așa. Rolurile s-au inversat dar nu și atitudinea, eu sunt eu și tu ești tu. Știu că te îndepărtezi de mine, în fiecare zi ești tot mai departe și mai departe și uneori îmi mai faci cu mâina. Eu știu că mai discuți cu cineva, nu știu de ce nu recunoști că ea îți place mai mult, nu e o tragedie, nu e nimic critic, doar suntem prieteni. Eu am să mă bucur pentru tine și am să te felicit că ai câștigat pariul. Tot încerci să mă convingi că nu ești bun, am înțeles din start că doresști să mă respingi nu direct dar indirect aceasta o faci. Am zis că nu lupt pentru fericirea mea, aceasta ar însemna să-ți scriu atunci când îmi zici că ești rău, următorul raspuns:”Bine, eu totul am înțeles.” Și treptat să mă retrag să nu mă mai agăț de cuvintele scrise de tine, că mă adori mult, cuvintele tale zic una dar faptele alta. Gata a dispărut atracția acuma nu mai discutăm așa de mult, mai mult îmi răspunzi formal, așa ca să nu mă mai superi, nu aș dori să fur din timpul tău prețios. A trecut magia noastră, sper măcar să rămânem amici, uneori să discutăm, să știu că ești fericit. Am să încerc să nu mai discut despre ceva acțiune care ne include pe ambii. Cuvintele tale că poate noi suntem unul pentru altul, că trebuie să încercăm să fim împreuna, le socot o gluma, acel te ador foarte mult am să-l șterg din dialogurile noastre și atuncea el va rămâne un dialog dintre doi amici. Dacă în zi avem  60 000 de gânduri iar 15 000 sunt legate de tine, în acest caz ar trebui să lucrez ca aceasta cifră să devină mai mică, până voi ajunge la un gând nul, adică să-mi amintesc doar dacă voi vedea poza, sau mesaj de la tine, sau acest document cu denumirea lui bizară. Trebuie să încep să lucrez la aceasta, nu e greu dar nici ușor, sper să te scot din mintea mea și să nu exterpez o dată cu gândurile mele o parte din mine. Ești liber așa cum și ai fost, un mic fir ne mai leaga, unul turcuoaz în viziunea mea, acesta simbolizează prietenia noastră. Am încercat noi să tregem mai multe fire și să ne legăm mai mult, să facem așa ca această legătură să fie mai trainică, dar nu se primește, a mai ramas un fir, ție îți aparține decizia dacă să-l tai sau nu. Eu nu mai zic nimic, nimic nu mai propun, nimic nu mai doresc, la nimic nu mai visez, eu am doar scopurile mele. Într-o cameruță întunecată am închis totul ce e legat de tine, cheia de la acea cămeruță încă o mai port la gât. Acolo sunt toate gîndurile, toate momentele plăcute, discuțiile noastre, tot ce era legat doar de noi. Ți-am dat numerele mele de telefoane, oare dacă am să dispar pentru câteva zile, sau pentru o săptămână ai să mă cauți, ai să mă suni? Dacă e singură să răspund la această întrebare, să presupun, eu cred că tu nu ai să mă cauți și cuvintele că-ți pare rau că încă nu ne-am văzut, nu sunt adevărate, că într-o zi nu ai să reziști și ai să vii, pentru ce le-ai spus? Tu doar aceasta nu simți nu trăiești acțiunile tale zic altceva. Înainte seara înainte de somn obișnuiai să discuți cu mine, acuma nu. S-a schimbat atitudinea, ai pierdut interesul, poate eu trebuie să devin ceea ce am fost de la început. Să fiu rece, dezinteresată, pasivă, lipsită de curiozitate, indiferentă de răspuns, indiferentă dacă ești sau nu, să fiu persoana pe care să nu o intereseze mai mult decât îi trebuie ei, poate în așa caz ceva se va reanima, sau așa am să înțeleg că totul a trecut, cum a trecut și vara și cum a trecut o bucată din viața mea. Nu doresc să te deranjez. Îți mulțumesc mult că exiști până ce în viața mea, sper să nu ajung să scriu îți multumesc că ai existat în viața mea. Aceasta ar însemna ca în viața mea nu mai ești prezent. Dar poate e mai bine acuma să încep să mă obișnuiesc cu acest gând, oricum spre acesta mergem. Eu mereu mă gândesc la tine, ție să-ți fie bine, dar oare ce doresc eu? Imediat după această întrebare iarași a apărut un gând bun în adresa ta, nu poți schimba ceea ce a fost  format o viață întreagă ceea ce e o normalitate. Ce aș dori eu, aș dori în primul rând să fiu calmă să mă echilibrez, să-mi revin și să merg înainte. Tu din start a zis că nu dorește nimic serios, că nu ești gata, deci nu trebuie să insist, ceea ce nu am să fac. O discuție calmă, rece, fără explozie, cu evitarea unor momente, când scrie ceva ce nu doresc să discut ignor, așa cum face el. Dacă înainte răspundea repede la tot, acuma rămîn multe semne de întrebare. Trebuie să mă iubesc mai mult și aceasta am să încep să fac de astăzi. Scumpa mea eu mă adresez la tine dacă dorești să faci experimentul cu dispariția nu ai deât să-l faci, dar oare tu singură ai să reziști tentației? Tu știi că poate apărea ceva ireversibil? Ești gata să pierzi totul? Dar oare ce am să pierd, sau am ce pierde? Da și această întrebare tot este interesantă. Îmi trebuie timp... 

Ce-mi vorbește sufletul iar gura nu rostește...

Toate în capul meu s-au amestecat, gînduri, sentimente, amintiri, lucruri confuze, fluturii si gîndaceii. Offf, nu știu ce e cu acest haos. Dar gîndurile sunt mai puternice, ele pun stăpînire pe mine. Chiar și atuncea cînd dorm mă gîndesc la tine. Oare e corect? Oare se merită? Nu știu ce să cred sau ce să zic, las totul să decurgă de la sine și poate eu uneori am să-l împing. Nu știu pentru cît timp îmi va ajunge curaj, fortă sau ambiție sau poate chiar dragoste, sigur dacă ea este, nu știu, dar de un lucru sunt sigură, că eu nu doresc tot aceasta să se termine. Fiecare clipă alăturea de tine o sorb, așa o sorb de parcă e ultima clipă petrecută alăturea de tine. Îmi iau rămas bun de parcă nu am să te mai văd și de parcă sărut ultima oară aceste buze minunate. Totul e pentru ultima oară eu tot aceasta retrăiesc iar și iar cînd ne vedem, iar și iar, durere amestecată cu un pic de regret o bucată de dragoste și nostalgie după ceea ce a fost. În fiecare zi îți zic adio în mintea mea, la cîte au fost ele ajunge unul pentru fiecare om de pe planetă. Dar nu pot, sunt încă prea slabă, aceasta mă face vulnerabilă și dependentă de tine. Cînd sunt lîngă tine uit de toate și chiar de ceea ce nu ar trebui. Oare cît timp am sa fiu asa, oare poate fi și mai mare dependență? De mult timp nu am simțit așa ceva. Dependență, dependență. Mintea mea și noaptea strigă numele tău, nu mă lasă să dorm, chiar dacă îi înterzic nu reușesc să o fac să tacă. Cum să mă liniștesc, ce e de făcut în așa caz, îi tratez pe alții dar pe mine nu mă pot trata?  De multe ori încerc să îmi închipui că ești doar un vis și în fiecare zi parcă încerc să îți dau drumul, dar totuși încă te țin de mînă, uneori o sărut și încerc să sorb un pic din aroma ta, încerc să nu uit nimic, nici o cicatrice nici un semn , dar oricum înșeleg că tot timpul îmi scapa ceva, aceasta înțeleg atuncea cînd viața îmi mai oferă o șansă să te văd. Acuma stau și mă gîndesc dacă voi mai avea încă o ocazie să te văd, doar să te vad. Oare de ce în capul meu apăre tot timpul imaginea că locul tău este lîngă o altă femeie? Eu parcă te pregătesc pentru ea. Și sper ca într-o zi cineva să mă mulțumească pentru aceasta, măcar puțin, pentru toate aceste gînduri, nopți nedormite, pentru că am încercat să te fac să crezi în dragoste, că te învăț să înțelegi cum sunt femeile și ce doresc. Chiar dacă sunt conștientă de prezența ei, a celei  care va fi în viața ta viitoare, eu nu mă pot opri de a mă gîndi la tine. E o prostie să fi geloasă  pe o persoană care va apărea în viitor și pe care nu ai să o cunoști niciodata. Oare cum pot să numesc această boală și ce tratament mă poate ajuta?

Nimic nu mai contează

 

 De multe ori cînd nu cauți nimic, acel nimic te găsește pe tine. Cer minimu ca după să înțelegi că cel ce e alăturea dorește mai mult și nu e mulțumit de ceea ce oferi. Însă de multe ori e mai bine să nu cedezi și să rămîi tare pe poziție ca după iar să nu te convingi că ai greșit. De obicei așa se întîmplă…de parcă totul în această viață  e după acelaș scenariu: banal, trist, sărăcăcios și lipsit de culorile sentimentelor și trăirilor noastre. Dorești să speri că poate de această dată totul va fi diferit, începi să te deschizi, îmbrățisezi aceste gînduri cu tandrețe și căldură, ca după să simți cum spinii dezamăgirii și minciunilor îți strapung întreaga ființă și lasă răni adînci nu doar pe trupul tău dar și pe sufletul tău, gîndurile tale, încrederea ta, speranță, vise, credință. Ceea ce nu ne omoara ne face mai puternici, așa ți-am scris ție și așa îmi spun și mie, încerc să mă încurajez și să cred ceea ce am spus cîndva cuiva, care la fel a fost rănit și dezamăgit. Viața merge înainte indiferent de evenimentele care au loc în ea, de s-ar opri de  atîtea ori de cîte ori noi suferim sau sîntem  dezamăgiți cred că nu ne-ar ajunge o eternitate ca să vedem sfirșitul vieții noastre. Dar eu aș dori să schimb o eternitate de chinuri pe o clipa caldă, plăcută, tandră, pe o clipă binecuvîntată, blîndă ca și soarele primăvăratic, pentru astfel de clipă aș schimba eternitatea de dureri. 
    Durere…cel ce zice că nu dorește să provoace durere știe cel mai bine cum să o facă. Poate și eu la rîndul meu am rănit pe cineva iar acuma e timpul ca aceasta să revina înapoi, nu pot ști, însă dacă am greșit aș dori să-mi cer iertare, nu pentru a scăpa de durere dar pentru a spune acelei persoana că acuma o înțeleg foarte bine, iar poate acel cineva să-mi spună nu e nimic, aceptă totul așa cum e, fiindcă nu tot timpul sentimentele, trăirile sau simpatia poate fi reciprocă, acceptă și tu aceasta cum am acceptat și eu aceasta de la tine.  
 Un dar de care nimeni nu are nevoie și pe care totuși toți i-l oferă. Acuma cînd stau la marginea cuvintelor tale care m-au ridicat poate prea sus, eu amețesc și tremur și simt că nu mai am puteri. Încerc să țin echilibru, cît de greu poate fi chiar și pentru un om echilibrat. Oare mai are rost să evadez în oceanul amintirilor. El e doar o combinație de litere și simboluri, el poate este undeva dar nu e alăturea de mine. Cuvintele nimic nu înseamnă, pentru alții nimic, dar pentru un om ce se ține de cuvînt înseamnă totul. Am uitat de regula de bază că noi toți suntem diferiți și eu nu sunt ca și alții cum nici alții nu sunt ca și mine. Discuțiile despre cele divine și cele mai puțin divine și mai mult pămîntești, au liniștit durerea din suflet și parcă un pic au îmblînzit frica. Dar înțelegeam că aceasta nu e pentru mult timp, bănuiala s-a cuibărit într-un colț al sufletului meu și mă rodea în fiecare zi. Vocea banuelii a devenit și mai puternică cînd tu ai început nici să nu mai ascunzi aceste lucruri. Cuvintele: “Că cel mai mult conteaza sufletul ci nu cicatricile de pe corp”, “Cîndva poate ne vom privi”, “ Nu…eu te-aș vrea pentru o viață“, “Dacă erai lîngă mine deși nu prea sunt în stare acum..te-aș fi luat în brate și te-aș fi încurajat pînă ce simțeam că nu mai ești dezamagită”, toate acestea s-au făcut  în scrum, atunci cînd dezamăgirea, banuiala și mincina s-au atins de ele, iar aceste gînduri păreau atît de sincere, ele păreau eterne, puternice. Dar acuma ele nu mai conteaza. Totul a plecat și eu am înțeles de ce, fiindcă eu am fost slabă și am crezut în ceea ce știu ca nu poate fi. Pentru toate aceasta am plătit un preț mic. Totul a început repede și s-a sfîrșit repede, aceasta e cel mai bine și cred că e cel mai corect. Viața e un lucru imprevizibil, aceasta îmi scriai tot timpul și ai și demonstrate acest lucru. Bravo, ai rămas bravo pînă la urmă. Iar eu la urmă am demonstrat că nu sunt chiar așa de bună cum credeai tu. Acuma pot să-ți zic “tu”, nu mai e nevoie sa mă ascund sau sa fiu încordată, să par veselă cînd sunt tristă, sau să discut cînd nu am chef, nu mai trebuie sa zîmbesc, cînd îmi vine să urlu de durere și singurătate. Acuma pot să ți le scriu pe toate,  fiindcă ești tăcut și nici nu poți să-ți închipui cîtă durere ai lăsat în urmă. Nici nu trebue să știi, e cel mai împortant tu să nu suferi, să nu simți durere. Oare de ce aceste gînduri mă vizitează, de ce sufăr pentru o persoană străină și mă înteresează mai mult durerea altuia decît propria durere? Nici nu doresc să știu răspunsul la această întrebare, nici nu mai înțeleg de ce am  astfel de întrebări…Sper să nu mai număr zile și sper să nu ajung să număr lunile de la începerea tăcerii, ar fi prea dur din partea ta să mai rămîi în amintiri sau în mintea mea. Dar și mai mult sper să nu revii. Aceasta ar fi duritate cu probă înaltă. Dacă eu am înțeles bine, duritatea și severitatea pe care ai avut-o au rămas în urmă, în acel trecut pe care dorești  să-l uiți. Mai cred, doar în aceasta mai cred. Acuma urmează să îți scriu ceea ce am dorit să-ți zic dar nu am avut timp. Îți doresc tot binele din lume și în sfirșit să găsești adevărata cale, iar pe această cale să te însoțească cea mai bună, mai minunată, mai înțeleaptă si mai calmă ființă. Fie ca din rodul dragostei voastre să se nască cei mai minunați oameni. Fie ca totul să fie așa cum dorești și cum speri și îți închipui. Te rog închipueți cum ai dori să fii ea și sper să o gășesti cît de curînd. Rămîi așa cum ești, bun, blînd, liniștit, calculat, echilibrat, romantic, poți să devii și mai bun, aceasta nu va șterge din farmecul tău. Sper să se termine căutările tale și în sfirșit să găsești acele brate și acel loc unde oriunde în lume ai să zici că ești acasă și ai să zici că nimic nu îți mai lipsește.

Nu mai pot...

   De atâtea  ori mi-am spus că nu mai pot iubi încât singură am început să cred în aceasta. Stau şi mă gândesc că de ar fii să apară chiar el nu aş mai avea  iubire nici pentru el. Dar oare cât de adevărat este aceasta? Nici eu nu ştiu, dar nici nu mai doresc să cunosc aceasta. De multe ori încep să realizez că eu am început să-i tratez pe alţii aşa cum a făcut şi el. De ce oare totul se mai roteşte în jurul lui, universul meu, întregul univers poartă numele lui. Încer să-i conving pe alţii că dragostea este cel mai minunat lucru, scriu diverse poveşti, însă singură nu cred în ele. Am visat mult timp la dragoste însă cred că atunci când râvneşti spre ceva şi doreşti acel ceva foarte mult, nu ai parte. Oare la toţi e aşa? Totuşi sunt sigură că măcar o singură dată toţi au trecut prin aşa ceva. Dar fiecare depăşeste aceste momente în felul sau sau poate nu le depăşesc. Oare de ce depind aceste lucruri? Nimeni nu poate să-mi răspundă la aceste întrebări, fiindcă mulţi nici nu se gândesc  să găsească răspuns la ele. Eu mă mai lupt cu ele, cu acele semne de întrebare, care încep să-mi dea dureri de cap. De cele mai multe ori am încercat să renunţ să nu mai caut, să triesc prezentul. Am trăit cu gândul la dragoste şi la cât de dulce poate fii, poate aceasta m-a făcut să mă îndrăgostesc doar de termenul dragoste, dar poate eu în veci nu am înţeles ce e cu adevarat ea? De multe ori am visat, dar uitam că visele nu se pot contopi cu realitatea. Eu fugeam după dragoste, însa ea fugea de la mine. Iar când credeam că am prins-o mă înşelam fiindcă ea în acel moment era departe de mine. Nu mai pot să iubesc altă persoană sau însăşi prezenţa acestui sentiment  poate fii în mine. Dar de un lucru sunt sigură că nu mai doresc să trec prin durere,  nu mai doresc să caut dragostea,  nu mai doresc să aflu cum e ea cu adevarat şi cât de dulce sau amară poate fi. La urma urmei toate sunt trecătoare şi poate şi dorul meu pentru tine a trecut.

De aş avea puterea

De ar fi posibil să ştergem greşelile din viaţa noastră, aşa cum ştergem cuvintele scrise cu creta. Nu ştiu dacă ar fii mai bine sau ar fii mai rău…oare ce aş şterge  din viaţa mea?  Poate câteva clipe în care am cunoscut unele personae ce nu aş fi dorit să le întâlnesc. Aş şterge toate lacrimile mele, clipele triste şi singurătatea. Aş şterge toate cuvintele urâte adresate unor persoane poate dragi sufletului meu. Aş şterge şi acel “Te iubesc”  ca el niciodată să nu mai ştie cine sunt sau  ce am dorit să fiu pentru el. Aş şterge toate despărţirile de oamenii dragi. Aş şterge toate lucrurile inutile şi fără de valoare. Dar oare fără toate aceste evenimente aş mai fi  eu ceea ce sunt acuma? Poate nu, căci totuşi suntem imperfecţi şi ne este specific să greşim. Cred că înainte de a face ceva trebuie să fiu mai chibzuită ca să nu mai apară dorinţa de a mai şterge ceva din viaţa mea…Voi  oare ce aţi şterge din vieţile voastre?

Zâmbetul ghioceilor

   Încet soarele a început să ne mai încălzească, primăvara schiţează un zâmbet  blând din razele de soare. Treptat aroma îmbătătoare a florilor începe să ne răsfeţe simţurile. Lumina puternică a început să intre şi în casele noastre sumbre care nu demult erau îmbrăcate în straie albe. A venit timpul să schimbăm  hainele pomilor, iar iarba să se facă un covor viu pentru a ne răsfăţa picioarele. Trilurile păsărilor cheamă primăvara pe meleagurile noastre. Acuma vom avea parte de zile mai lungi, de mai multă căldură.  Mulţi devin nostalgici, fiindcă amintirile deschid porţile inimii unde se ascunde dragostea. Dragostea e  asemenea unui gând care face ocolul întregii lumi iar după se întoarce la noi pentru a ne aminti de cele mai minunate clipe, de cei mai deosebiţi oameni, de cele mai plăcute trăiri. Şi eu m-am închis cu dragostea mea în  cel mai ascuns loc al inimii mele, nimeni nu poate să iasă dar nici să intre. Doresc să îngrop amintirile mele iar peste morman să pun un ghiocel în semn că a venit un nou început şi trebuie să fac loc altor amintiri şi stări.  În fiecare dimineaţă mă trezesc cu acest gând, dar oare când va fii acea zi în care aceste  gânduri vor prinde viaţă?  Aceasta doar de mine depinde. Mă uit la ghioceii ce îşi umezesc codiţile în lichidul incolor şi zâmbesc.  Aceste mici flori au reuşit să rupă un zâmbet de pe chipul meu trist.Mii milă de ei, au fost rupţi aşa cum ar trebui să fie rupete şi amintirile mele de mine. Amintirile sunt asemenea păsărilor călătoare plecate departe, ele se întorc în fiecare primăvară în acelaş loc, cu aceleaşi culori, cu aroma nostalgiei. Amintiri ce cântă cu vocea persoanelor dragi prezente în trecutul meu dar uitate în amintiri. Dar totuşi cred că mai am loc pentru noi amintiri, noi oameni, lucruri noi mult mai colorate şi mult mai vii. Las primăvara să intre în casa şi în inima mea şi doresc să fiu dusă de norii puhavi al amintirilor totuşi mai mult plăcute.

Mărţişor

   Trec printre mesele pline de alb şi roşu, stau toţi aruncaţi pe masa, aşteapta să fie culeşi, ca după să împodobescă primăvara. Ei se vor odihni pe piepturile noastre şi veseli vor tremura la fiecare mişcare. Îi privesc cu nostalgie iar amintirile placute mă trag spre ele.
   Deschid ochii şi privesc în jur, sunt pe coridoarele şcolii mele. Ele sunt inguste dar lungi şi foarte încăpătoare pentru cei ce au venit poate doar să roadă pantalonii sau fustiţa de  scaun, sau pentru cei ce au venit să roadă granitul învăţăturii. E prima zi de primăvară, toţi sunt veseli  de parcă caldura soarelui îi încarcă cu bună  dispoziţie. Bag mâna în ghiozdan şi scot de acolo acele floricele mici ce prevestesc sosirea acestui anotimp frumos. Cu sufletul la gură intru în mica mea lume care era creată de mine şi colegii mei plini de viaţă şi de setea de a dăruiu unul altuiu o bucată de primăvara şi dragoste. Sunt în aşteptare...mă gândesc oare câte persoane vor dori să-mi ofere o bucat din fericirea lor. Dar nu e nevoie să aştept mult fiindcă  gândul că e mai plăcut să dai decât să primeşti mă face să merg eu prima la ei. Scot din ghiozdan un mărţişor şi-l ofer amicei mele, cu drag i-l prind de bluză şi zâmbesc în sinea mea fiindcă ştiu că am mai cules un  zâmbet de pe faţa ei. Ea repetă acelaş gest, iar bucuria nu mai încape în inima. Până la sfârşitul orelor am în piept o mulţime de mărţişori în semn că bunii mei colegi nu au uitat şi de mine, dar nici eu nu uitam de ei.
   Acuma când văd aceşti  mărţişori nu mai tremur de fericire, nu mai aştept să primesc unul în dar sau să daruiusc eu. Nu e nevoie să fac aceasta fiindcă eu am păstrat în suflet toate acele mărţişoare care le-am primit în acei ani cât am fost la şcoală alăturea de colegii mei dragi. Cât e de bine iar să mă aflu în braţele amitirilor plăcute unde bucuria şi buna dispoziţie nu lipseşte niciodată...Şi chiar de mărţişoarele în ziua de astăzi nu sunt ca acei din zilele copilăriei mele totuşi alb şi roşu mereu vor fii prezent şi vor prevesti că a sosit primăvara.